
Incepand cu 23 noiembrie 2009, cei interesati pot depune proiectele la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia, fondurile fiind atribuite pe baza criteriului „Primul venit, primul servit”, pana la utilizarea integrala a fondurilor disponibile.
Toti cei interesati de dezvoltarea firmelor cu sprijinul fondurilor nerambursabile, societati comerciale sau societati cooperative care se incadreaza in categoria microintreprinderilor si indeplinesc conditiile de eligibilitate detaliate in cadrul Ghidului Solicitantului de finantare pentru DMI 4.3, pot depune proiecte.
Sunt finantate investitiile care se realizeaza in mediul urban. Valoarea finantarii nerambursabile poate reprezenta maximum 70% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 200.000 euro, (respectiv nu mai mult de 100.000 euro in cazul intreprinderilor din domeniul transportului rutier – pentru transport de marfa si transport de calatori).
Varianta finala a Ghidului Solicitantului pe domeniul 4.3 a fost lansata in 30 octombrie 2009, iar incepand cu 23 noiembrie 2009, solicitantii pot depune spre finantare proiectele la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia.
„De aceasta data s-a optat pentru o sesiune cu depunere continua a proiectelor, deoarece proiectele depuse anul trecut, pana in 16 iunie 2008, au inregistrat o perioada de evaluare si contractare mult prea mare. Multe intreprinderi, la semnarea contractelor, in perioada februarie – iunie 2009, s-au lovit de un curs de schimb valutar mai mare cu 30% si cu multe probleme generate de criza economica. De asemenea, la acest ghid, lista domeniilor ce pot obtine finantare a fost extinsa, la fel ca si valoarea maxima pe care o poate avea un proiect. Stim ca fondurile nerambursabile sunt asociate cu birocratia dar, desi procedurile si termenele de lucru au fost simplificate si micsorate, aceste etape sunt necesare daca tinem cont de faptul ca 70% din costul unei achizitii sau al investitiilor este nerambursabil”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Cererile de finantare pot fi depuse continuu, in conditiile precizate in ghid, incepand cu data de 23 noiembrie 2009, pana la terminarea celor 16,29 milioane euro, ramase disponibile pentru Regiunea Centru.
Fondurile sunt alocate pentru achizitionarea de echipamente si tehnologii noi, mobilier, aparatura, birotica, sisteme de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale, achizitionarea de sisteme IT (hardware sau software), construirea, extinderea, modernizarea spatiilor de productie sau prestare servicii ale microintreprinderii. Un proiect depus poate avea un buget cu o valoare totala (suma cheltuielilor eligibile si neeligibile) de minim 100.000 lei si maxim 3.000.000 lei.