Regiunea Centru ocupa unul dintre primele locuri in ceea ce priveste atragerea fondurilor europene prin REGIO

ADR Centru, REGIO, fonduri europene, cofinantare, proiecte

Lansat la nivel national la Sibiu, in 13 iulie 2007, Programul Operational Regional 2007-2013 – REGIO are, pentru Regiunea Centru, un buget de 483,62 milioane euro si este instrumentul structural de finantare nerambursabila la care contribuie Uniunea Europeana, Guvernul Romaniei si beneficiarii, prin asigurarea cofinantarii.

Acum, la peste doi ani de colaborare pentru implementare efectiva a Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, prin participarea invitatilor la acest eveniment, expertii ADR Centru au avut prilejul de a reuni partenerii semnificativi implicati in implementarea REGIO.

Acest eveniment a oferit participantilor ocazia de a evalua stadiul actual de implementare al programului, de a identifica problemele intampinate si de a discuta rezultatele obtinute.

De asemenea, prin interrelationarea celor implicati in procesul de implementare REGIO, s-a incercat clarificarea sprijinului care poate fi oferit solicitantilor de fonduri nerambursabile, pentru a facilita implementarea si absorbtia transparenta a fondurilor europene.

Programul Conferintei a inclus si derularea ultimei sedinte din anul 2009 a Comitetului Regional de Evaluare si Corelare Strategica (CRESC) pentru urmarirea implementarii programului REGIO in Regiunea Centru.

Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a acestui organism consultativ au fost analiza Stadiului de implementare a programului la nivel regional si corelarea proiectelor finantate din surse publice la nivelul regiunii noastre.

In continuare, timp de aproape patru ore, a fost dezbatuta punct cu punct Situatia proiectelor depuse spre finantare in regiunea noastra, in concordanta cu axele prioritare ale REGIO si cu necesitatile de finantare identificate in faza de programare a fondurilor europene.

In timpul lucrarilor a reiesit faptul ca, in Regiunea Centru, sunt depuse peste 520 de proiecte, care solicita spre finantare aproape 800 milioane euro, adica aproape dublu fata de alocarea financiara a programului, pentru perioada 2007-2013.

Toti cei prezenti au fost de acord cu importanta contractarii a 99 de proiecte, care necesita o finantare nerambursabila in valoare totala de peste 129 milioane euro, ceea ce inseamna ca 30% din fondurile alocate sunt deja atrase in Regiune si, tinand cont de proiectele aflate in faza precontractuala, acest procent va ajunge in scurt timp la peste 40%.

In cursul Conferintei a fost analizata si activitatea de informare si publicitate pentru REGIO, concomitent cu stabilirea celor mai bune canale de comunicare pentru dezvoltarea retelei de comunicatori pentru acest program.

„Acest gen de evenimente este organizat pentru a informa toti actorii implicati in derularea programului REGIO, precum si pentru a se vedea cum evolueaza gradul de atragere a fondurilor nerambursabile. Astfel, cetatenii Regiunii Centru vor afla si prin intermediul presei locale sau regionale, stadiul de implementare al proiectelor importante care se deruleaza in regiune. Consideram ca, prin rezultatele la care am ajuns, datorita activitatii sustinute a intregii echipe de experti ai ADR Centru, regiunea noastra ocupa unul dintre primele locuri pe tara in ceea ce priveste gradul in care sunt atrase aceste finantari. Pentru anii urmatori, 2010 si 2011, acest grad de atragere a fondurilor va creste si, ca sa putem vorbi de o buna absorbtie si de cresterea impactului acestor bani europeni, trebuie sa ne concentram atentia pe derularea conforma a fiecarui proiect in parte. Am fost atenti cu perioada initiala de scriere si de contractare a proiectelor, dar acum trebuie sa fim si mai atenti cu implementarea proiectelor, deoarece numai in acest fel se vor justifica ani si ani de munca, consumul unor importante resurse si investitiile facute. Practic, din acest moment incepem sa vorbim cu adevarat de faptul ca diversele proiecte depuse, contractate si unele chiar finalizate deja, vor genera imbunatatirea calitativa a situatiei economico-sociale si cresterea nivelului de trai al cetateanului”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Sursa: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top