Lansarea proiectului „Elaborarea Strategiei Guvernamentale pentru imbunatatirea si dezvoltarea mediului de afaceri”

PODCA, proiect, strategii, mediu de afaceri, obiective, monitorizare

Proiectul este finantat prin Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative” de catre Fondul Social European, in baza contractului de finantare incheiat intre Ministerul intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri (in prezent Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri – MECMA), in calitate de Beneficiar si Ministerul Administratiei si Internelor, in calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative”.

Conferinta de presa ce marcheaza lansarea publica a proiectului a prezentat atat scopul si obiectivele urmarite prin proiect, cat si echipa de consultani, formata din reprezentanti ai firmelor de consultanta Archidata (Italia), Eurecna (Italia) si Euro In Consulting (Romania).

Proiectul este implementat de catre MECMA, pe o perioada de 6 luni si are o valoare totala eligibila de 3.044.590,00 lei,
dintre care:
– finantare nerambursabila prin PO DCA: 2.587.901,50 lei;
– contributia MECMA: 456.688,50 lei.

Obiectivele urmarite prin implementarea proiectului se refera la:
– Crearea cadrului pentru elaborarea Strategiei pentru imbunatatirea mediului de afaceri prin analiza situatiei actuale in ceea ce priveste mediul de afaceri din Romania. Analiza are ca scop cresterea capacitatii MECMA de a evalua si anticipa problemele, nevoile, dar si oportunitatile mediului de afaceri, in vederea formularii Strategiei.
– Realizarea Strategiei Guvernamentale pentru imbunatatirea mediului de afaceri, bazata pe indicatori de calitate si benchmarking, axata pe 3 piloni principali: incurajarea investitiilor productive (romanesti si straine), sprijinirea si stimularea initiativei private, sustinerea profesiilor liberale;
– Identificarea unui set de indicatori si elaborarea unei metodologii pentru monitorizarea si evaluarea strategiei;
– Imbunatatirea cooperarii inter-institutionale dintre MECMA si celelalte institutii cu atributii directe sau indirecte in sprijinirea si imbunatatirea mediului de afaceri, prin consultarea directa a acestora in decursului elaborarii strategiei.

Scopul proiectului il reprezinta realizarea de documente programatice guvernamentale pe termen mediu si lung (strategii) cu resurse proprii, calificate la standarde europene, in domeniul planificarii strategice.

Aceasta presupune actionarea in doua directii prioritare:
– derularea unor activitati care sa contribuie la imbunatatirea mediului de afaceri din Romania, printr-un efort de planificare strategica, care sa permita o abordare coerenta a acestui proces;
– imbunatatirea capacitatii MECMA de planificare strategica, de analiza, evaluare si monitorizare, prin crearea unei metodologii specifice de monitorizare si evaluare a Strategiei de imbunatatire a mediului de afaceri din Romania.

Sursa: Ministerul Economiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top