Recladim speranta la Dorohoi – Botosani

Dorohoi, inundatii, santier, reconstructie, Habitat for Humanity Romania

Locuintele vor fi reconstruite in cadrul proiectului Si eu recladesc speranta, derulat in parteneriat cu Habitat for Humanity Romania, sustinut mediatic de EuropaFM si cu suportul financiar al unor companii din Romania. Locuintele vor fi reconstruite in parteneriat cu familiile beneficiare, care vor lucra efectiv la constructia caselor, dar si cu voluntari locali sau din partea companiilor care sustin acest proiect.

La evenimentul de deschidere organizat chiar pe santier au mai participat Adrian Ciorna, presedintele Habitat pentru Umanitate, Cristian Constantin Roman, prefectul judetului Botosani si Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, si din partea sustinatorilor acestui proiect Raluca Zaharia, education officer pentru Unicef, si Adrian Ardelean, jurnalist EuropaFM.

Cei prezenti au subliniat importanta implicarii comunitatii in cadrul acestui proiect. „Fac un apel la implicare si voluntariat, pentru ca efectele inundatiilor sa fie indepartate cat mai repede, iar familiile afectate sa inceapa o viata noua in conditii decente de trai. Ne-am bucura daca exemplul de implicare civica oferit aici va fi preluat si extins si in alte zone” a declarat ministrul Elena Udrea.

„Azi este o zi speciala, pentru ca, prin debutul lucrarilor de constructie, se materializeaza speranta familiilor traumatizate de inundatii. Multumesc din inima zecilor de firme si miilor de romani care au contribuit financiar si material si multumesc pentru implicarea MDRT. Sunt fericit de acest debut si invit romanii de pretutindeni sa vina pe santierele Habitat la voluntariat” a declarat Adian Ciorna.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a alocat fonduri pentru achizitia de materiale pentru reconstruirea si repararea caselor afectate de inundatii. Materialele vor ajunge in perioada urmatoare in cele 34 de depozite din cele 12 judete afectate.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top