
Va prezentam cateva informatii privind istoricul acestui obiectiv:
Ctitorie veche a marelui logofat Ioan Golia, din sec. al XVI-lea, biserica „Inaltarea Domnului” a fost refacuta la alte dimensiuni de Vasile Lupu intre anii 1650-1653 si terminata in 1660 de fiul sau Stefanita.
Straveche pecete a artei romanesti, biserica manastirii „stralucita si bogat inzestrata” apare ca o constructie monumentala care imbina, dupa exprimarea tarului Petru cel Mare al Rusiei, la 1711, „trei feluri de mestesuguri: lesesc, grecesc si moschicesc”.
Manastirea Golia, „mare minune si podoaba a orasului Iasi”, inchinata manastirii atonite Vatoped, a fost condusa mai ales de egumeni greci. intre ei, doi mitropoliti: Gherasim de Sevastia, amintit la 1761 cu rang imediat dupa mitropolitul tarii, si Grigorie de Irinopoleos in sec. al XIX-lea. Dupa arderea curtilor domnesti, in 1786, a devenit chiar resedinta mitropolitana, Gavril Calimachi mutandu-se aici, unde a si murit.
Inzestrata cu multe proprietati de-a lungul timpului, in 1822 n-a lipsit mult sa devina un centru cultural, propunerea mitropolitului Veniamin Costachi de a se infiinta in incinta manastirii o scoala nerealizandu-se. Acest deziderat cultural are azi, in timpul pastoriei I.P.S. Mitropolit Daniel, mai mari sorti de izbanda, caci astazi manastirea gazduieste Institutul Cultural Misionar Trinitas, urmarindu-se astfel o intarire a comuniunii intre traditia rugaciunii isihaste si cultura romaneasca.
Contact:
Website: http://www.iasi2011.finantare.ro
E-mail: [email protected]