Cetatea de Scaun a Sucevei va fi reabilitata cu bani europeni

Cetatea de Scaun a Sucevei

Reabilitarea Cetatii de Scaun se face cu finantare europeana, in baza unui proiect promovat prin Programul Operational Regional, semnat in urma cu un an, la Suceava, de ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea. Valoarea proiectului se ridica la 13 milioane de euro, cu o durata de executie de 46 de luni.

Flutur a spus ca obiectivele principale ale proiectului vizeaza consolidarea zidurilor, amenajarea platoului cetatii si implementarea unui sistem de sunet si lumini care sa-i transpuna pe vizitatori in atmosfera vremii.

„In ceea ce priveste restaurarea propriu-zisa este vorba de restaurarea zidurilor, a capelei, a baii turcesti, a inchisorii, camerei de garda, consolidarea boltii, a halelor de jos si de sus. Pe platoul de deasupra halei de sus dorim sa amenajam un spatiu pentru spectacole, pentru diverse manifestari culturale si vrem sa refacem latura de nord. Vom inalta cetatea care se va ridica cu circa 20%, vom amenaja intrarea, vom restaura zidul Alexandru cel Bun, vom infiinta un punct muzeal de informare pentru turisti si vom amenaja o parcare cu 109 locuri dintre care noua pentru autocare. Vor fi alei si cai de acces, apa, canalizare, grupuri sanitare, parc si un funicular pentru transport materiale”, a afirmat Gheorghe Flutur.

La randul sau, primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat ca proiectul de reabilitare a fost aprobat in Consiliul Local in anul 2006, avand in vedere ca obiectivul Cetatii de Scaun este o carte de vizita atat pentru oras, cat si pentru judet. In opinia lui Lungu, acest proiect a salvat Cetatea de Scaun care era in pericol de prabusire din cauza alunecarilor de teren din zona.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top