Marea Britanie preia Presedintia UE in perioada 1 iulie – 31 decembrie 2005

Marea Britanie va incerca sa dezvolte agenda mostenita de la Presedintia luxemburgheza in cadrul prevederilor din Programul Strategic Multianual al Consiliului pentru intervalul 2004-2006. Marea Britanie si Luxemburg au cazut de acord in privinta unui Program Operational pentru Consiliul European pe 2005 care detaliaza prioritatile pentru anul in curs.

Presedintia britanica are ca prioritati:

  • Rolul Europei in lume: Continuarea Programului/Agendei Doha; Dezvoltarea unei strategii pentru Africa; Analiza schimbarii climatice; Reforma zaharului; Intarirea relatiilor cu Rusia si Ucraina; Intarirea cooperarii in vederea asigurarii pacii, stabilitatii si reformei in Orientul Mijlociu.
  • Reforma economica si justitia sociala: Imbunatatirea sistemului legislativ din Uniunea Europeana; Analiza Directivei privind Serviciile; Initierea unui program de implementare a Planului de actiune privind Serviciile Financiare; Asigurarea dezvoltarii durabile si a protectiei mediului; Analiza regulamentului privind produsele chimice; Intarirea relatiilor intre Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii
  • Securitatea si stabilitatea continentului (contra-terorismul si extinderea); Continuarea luptei impotriva terorismului; Analiza procesului de extindere a UE;
  • Viitorul mijloacelor financiare ale UE

Ministrul de externe al Marii Britanii a prezentat prioritatile urmatoarelor sase luni, in care tara sa va exercita presedintia Uniunii Europene. Acesta a declarat ca autoritatile de la Londra vor face eforturi pentru a obtine un compromis in chestiunea bugetului comunitar, si a precizat ca e nevoie de un buget mai „rational”. In privinta extinderii Uniunii, s-a declarat ca procesul continua.

Bulgaria si Romania au semnat tratatul de aderare pe 25 aprilie si urmeaza sa devina membre cu drepturi depline in ianuarie 2007. Ambele state mai au multe de facut pentru a pune in practica angajamentele asumate, iar Comisia Europeana va publica la toamna un nou raport despre stadiul pregatirilor de aderare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top