
Proiectul va incepe in primavara anului 2012 si se va derula pe parcursul a doi ani, in localitatile sucevene Ciprian Porumbescu, Horodniceni, Capul Campului, Dragoiesti, Berchisesti, Moara, Stroiesti, Ilisesti si Udesti.
Potrivit presedintelui CJ, puterea totala a acestor parcuri eoliene este de 516 MW, ceea ce inseamna o putere de zece ori mai mare decat consumul municipiului Suceava. Investitorul francez intentioneaza sa vanda aceasta energie prin Transelectrica. Primariile localitatilor in care se vor construi aceste centrale eoliene sunt partenere si vor primi o cota de 0,3% din profit, precum si intre 20.000 si 30.000 de euro anual, pentru concesiunea terenurilor, in timp ce proprietarii de terenuri care au inchiriat pentru instalarea acestor centrale vor primi, in medie, anual, o suta de euro pe hectar.
In acest proiect, 30% reprezinta costuri de constructie-montaj. In cele 11 parcuri eoliene vor fi instalate 170 de turbine, produse de firma Vestas, cu putere instalata de 3 MW fiecare, ce vor fi amplasate pe stalpi de 120 de metri inaltime, palele elicelor fiind de 45 de metri.