Rata de creditare a IMM-urilor romanesti este foarte scazuta in raport cu cea din UE

Rata de creditare a IMM-urilor romanesti este extrem de scazuta, circa 24 la suta, fata de cea din Uniunea Europeana, unde aceasta atinge nivelul de 78-79 la suta, a precizat, miercuri, Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), cu prilejul prezentarii unui sondaj CURS.

Centrul de Sociologie Urbana si Regionala CURS a realizat in perioada ianuarie-martie 2006 un sondaj de opinie la nivel national, privind perceptia si atitudinea IMM-urilor fata de momentul integrarii in UE. Studiul, comandat de FNGCIMM, a fost realizat pe un esantion de 500 de firme, insumand 1.000 de subiecti.

“Conform sondajului, IMM-urile, cu o rata de nerambursare a creditelor de sub noua la suta, nu reprezinta un risc pentru bancheri. Un semnal ingrijorator vine in segmentul accesarii serviciilor de consultanta competenta pentru dezvoltarea afacerii. Peste 50 la suta dintre intreprinzatorii romani nu au apelat niciodata la o societate de consultanta, pentru inceperea unei afaceri, doar 9,2 la suta platind astfel de servicii specializate. in acest sens, FNGCIMM doreste sa initieze un program de creditare gratuita pentru consultanta, in special pentru cea care are in vedere accesarea fondurilor comunitare prin diverse programe. De asemenea, daca noile modificari ale legii de functionare, discutate in prezent la Camera Deputatilor, ne vor permite, vom credita activitati legate de conformarea la normele de mediu, impreuna cu Fondul pentru Mediu”, a precizat Aurel Saramet.

In ceea ce priveste asteptarile mediului de afaceri, 28,1 la suta dintre intreprinzatori doresc sa li se acorde deduceri fiscale pentru investitii, iar 22 la suta cred ca guvernul ar trebui sa acorde mai multe credite subventionate. Pe o scara de la 1 la 5, cele mai mari constrangeri in dezvoltarea mediului de afaceri sunt considerate birocratia -4,5, nivelul impozitelor- 4,4 si accesul greoi la finantare-3,8 la suta.

Sursa: Redactia Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top