Bani din programul „Fermierul”, deturnati spre SAPARD

Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat ca sumele alocate de Ministerul Agriculturii pentru programul guvernamental „Fermierul” nu au fost folosite in totalitate pentru finantarea de proiecte de infiintare de ferme fiind deturnate spre co-finantarea programelor SAPARD.

„La inceput am considerat ca acest program Fermierul era unul cat se poate de bun. Dar, in cele din urma, s-a constatat ca nu toate proiectele care au fost eligibile s-au si finantat”, a spus deputatul Stan. El a precizat ca din informatiile pe care a reusit sa le obtina din „interioru” Ministerului Agriculturii, pana la sfarsitul lunii iulie a.c., doar 100 din cele 7.000 de miliarde de lei alocate pentru Programul „Fermierul” au reusit sa fie folosite. Mai mult, Ioan Stan sustine ca o suma de 5.400 miliarde de lei destinati programului au fost alocati pentru co-finantarea proiectelor SAPRD.

„S-au luat 7.000 de miliarde, s-au dat bancilor, le-am inmultit averile lor datorita dobanzilor si restul banilor au stagnat. Si celor care au spus ca s-au cheltuit 5.400 miliarde de lei pentru Fermierul, pot sa le transmit ca acesti bani sunt subventii acordate programului SAPARD. Care din cate stiu a fost prins la alta patratica in buget. Si deci ei trebuiau sa fie folositi doar la programul Fermierul”, a declarat Ioan Stan.

El a mai precizat ca desi o mare parte din informatiile legate de proiectele finantate prin programul. „Fermierul” sunt secretizate, a reusit sa obtina o serie de date legate de modul in care s-au finantat proiectele declarate eligibile. Astfel, deputatul sucevean a precizat ca in judetul Caras Severin, desi s-au declarat eligibile si s-au aprobat 180 de proiecte, doar unul a fost finantat, iar in Mures, din 97 de programe aprobate nici unul nu a fost subventionat.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top