Cazul Feteni – Contract reziliat

Dupa ce neregulile privind constructia depozitului de gunoi de la Feteni-Valcea au ajuns pe masa presedintelui si a primului-ministru, Oficiul de Plati si Contractare PHARE (OPCP) din cadrul Ministerului Finantelor a decis rezilierea contractului cu firma italiana Monticava Strade, care castigase licitatia.

Hotararea a fost luata in mare parte pentru ca italienii nu executasera decat 10% din lucrari, cu trei luni inainte de expirarea termenului de executie, lucrari pentru care OPCP a platit 500 de mii de euro. Mai mult, reprezentantii Monticava Strade vor fi dati in judecata pentru incalcarea clauzelor contractuale.

„Demersurile necesare trebuie facute ca pana la 15 decembrie sa postam anuntul pentru o noua licitatie internationala pe site-ul Uniunii Europene”, a declarat Diana Dumitru, director din cadrul Directiei de Programe Externe a Primariei Ramnicu-Valcea.

In ultima perioada, majoritatea contractelor privind proiecte de protectie a mediului din Oltenia au fost obtinute de firme italiene. Pana acum, toate au ridicat mari probleme, intrucat constructorii au
„consumat” fondurile europene pe stat degeaba.

Mai mult,s-a descoperit ca in spatele afacerilor cu depozitele de gunoi se afla varful familiei mafiote Cosa Nostra, din Sicilia. Exista suspiciuni ca, prin intermediul afacerilor din domeniul ecologic, mafia italiana spala bani in Romania.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top