Proiect de 75 milioane dolari pentru restructurarea fermelor

Ministerul Agriculturii si Banca Mondiala vor derula un program de restructurare a fermelor in Romania, cu un buget total de 75 de milioane de dolari, care va include si finantarea costurilor cadastrale in 12 judete, ca parte a unui proiect pilot.

Negocierile dintre cele doua institutii vor fi finalizate in luna februarie a acestui an.

Proiectul are doua componente, de administrare a terenurilor si de restructurare a serviciilor adresate fermierilor, urmand sa finanteze costurile cadastrale in 12 judete si sa sprijine programul de acordare a rentei viagere.

Institutia ar putea suplimenta cu 7-10 milioane de dolari fondurile alocate unui proiect de dezvoltare forestiera derulat in Romania, banii urmand sa fie utilizati pentru dezvoltarea unui sistem geografic forestier.

Proiectul de dezvoltare forestiera isi propune refacerea si largirea retelei de drumuri forestiere, dezvoltarea asociatiei proprietarilor privati de padure, certificarea padurilor pentru sectorul privat si dezvoltarea Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva.

Ministrul Dan Motreanu le-a propus reprezentantilor Bancii Mondiale finantarea sistemului electronic de bornare a terenurilor conectat la sistemul GIS (Geographic Information System).

Banca Mondiala ar putea, totodata, sa finanteze derularea unor studii socio-economice, campanii de informare, contractarea unor firme de consultanta care sa sprijine fermierii in accesarea fondurilor structurale destinate agriculturii.

Sursa: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top