Mai bine de jumatate din fermierii romani nu indeplinesc criteriile de eligibilitate pentru a accesa fondurile Uniunii Europene: nu detin suprafete de teren suficient de mari pentru a primi cei 50 de euro pe hectar acordati anual de Comisia Europeana.
Astfel, din cele 4,25 milioane de exploatatii agricole din Romania, 2,3 milioane sunt mai mici de un hectar si nu pot lua subventia unica pe suprafata (SAPS).
Intre 1 martie si 15 mai, fermierii sunt asteptati la Agentiile de Plati pentru a depune cereri pentru subventia de la UE. Milioane de tarani nici n-au mai batut drumul la oras pentru ca au teren prea putin pentru a spera la banii europeni.
Romania va primi in acest an 440 milioane de euro pentru platile directe pe suprafata, bani care se impart la numarul de hectare inscrise de fermieri in cererile de subventie. Daca initial au fost inscrisi in Registrul Fermelor 1,5 milioane de fermieri, dupa analiza dosarelor au ramas eligibili numai 1,2 milioane. Diferenta pana la 4,2 milioane sunt fie fermieri care nu se incadreaza, pentru ca au exploatatii mai mici de un hectar alcatuite din parcele sub 3.000 de metri patrati, fie nu vor sa fie luati in evidentele oficiale. Dupa trei ani in care banii de la UE vin indiferent de productivitate, sprijinul va fi alocat diferentiat. Cei 50 de euro reprezinta numai 25% din platile directe pe care le primeau fermierii din alte state membre, la nivelul anului 2004.
Subventia pe hectar nu poate fi mai mare de 56 de euro, in caz contrar banii fiind restituiti UE, ceea ce inseamna ca Romania este obligata sa inscrie 8 milioane de hectare, altfel va pierde bani europeni. Directorul general al APIA, Nicolae Sterghiu, se mentine optimist si nu crede in aceasta posibilitate.
Procesul de depunere a cererilor de subventie este in toi, urmand sa se incheie la 15 mai. Acum, la jumatatea perioadei, au fost depuse 588.000 de cereri, insumand 3,7 milioane ha de teren arabil. „Ne asteptam la 1,2 milioane de fermieri, care ar urma sa inscrie 8,5 milioane de hectare”, a declarat Nicolae Sterghiu.
Insa autoritatile au o noua problema: terenul arabil al fermierilor doritori de subventie nu depaseste 6,5 milioane de hectare, diferenta fiind formata din pasuni, mare parte apartinand primariilor. Si pentru ca autoritatile locale nu pot inscrie pasunile, ci numai asociatiile de crescatori de animale, acestea vor concesiona la iuteala suprafetele unor asociatii care nu exista, si care, considera directorul APIA, se pot constitui de pe o zi pe alta. Un asemenea ritm ar fi incredibil pentru birocratia romaneasca, in conditiile in care constituirea Federatiei de crescatori de pasari de rasa a durat, a declarat Constantin Nita, presedintele Federatiei, nu mai putin de 6 luni. Doua milioane de hectare lipsa ne-ar costa 100 milioane de euro, iar termenul-limita e 15 mai.
Pentru dezvoltare rurala, Romania va primi de la UE alti bani: 8 miliarde de euro pana in 2013. Din aceasta suma, 3,2 miliarde de euro sunt destinate cresterii competitivitatii fermelor. Insa numai circa 300.000 de exploatatii, cele considerate de semisubzistenta, pot beneficia de sprijin. Autoritatile au ales sa sustina doar fermele care au intre doua si sase Unitati de Dezvoltare Economica (n. red.: UDE, unitate de masura europeana pentru viabilitatea economica a exploatatiilor agricole), considerand ca celelalte 3,8 milioane de ferme de subzistenta nu au alta sansa de rentabilizare decat comasarea.
Nicolae Sterghiu, presedintele APIA, considera ca sansa fermierilor mici la banii europeni sta in asociere. „Fermierii cu suprafete reduse se pot uni astfel incat sa constituie exploatatii eligibile”, crede seful APIA.