Cel putin 80 de comune pot pierde 10 milioane de lei

Consiliul Judetean a alocat pentru fiecare comuna sume consistente pentru refacerea infrastructurii – drumuri, retele de apa, canalizare, epurare, modernizari de scoli, iluminat public si chiar refacerea unor biserici.

Desi pana la sfarsitul anului mai sunt 3 luni, foarte multi primari nu au cerut nici un ban de la CJ. Unii nici nu au proiecte, desi ar fi multe de facut, iar altii le-au inceput, au cerut bani pentru studii de fezabilitate, apoi s-au oprit.

Un exemplu negativ este comuna Golaesti, careia i-au fost alocate 103.000 lei, dar primarul nu se intereseaza deloc de drumul pietruit de 6 kilometri dintre Minzatesti si intrarea in comuna.

In total, pana la sfarsitul anului, comunele mai au de primit 10.439 milioane de lei, care reprezinta contributia de 20% pe care o da CJ, restul trebuind sa fie asigurat de bugetele locale. Saptamana trecuta au fost cativa primari, dar ar trebui sa aduca proiectele pana la sfarsitul acestei luni, ca sa aiba timp sa faca licitatii pentru proiectare si executie. Daca nu vor aduce proiectele, comunele vor pierde banii, care vor intra in bugetul CJ.

Sursa: Evenimentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top