In acest an, Romania ar fi trebuit sa primeasca 700 de milioane de euro. Cum autoritatile s-au miscat incet, primii bani vor veni abia spre jumatatea anului viitor.
Autoritatile romane nu au reusit intr-un an si jumatate sa elaboreze Planul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), singurul document necesar pentru ca Romania sa poata beneficia in urmatorii sapte ani de fonduri europene de peste opt miliarde de euro. „La sfarsitul lunii noiembrie va trebui sa trimitem la Bruxelles o versiune corectata a PNDR ca raspuns la cele 500 de intrebari primite din partea Comisiei Europene dupa primul plan trimis de autoritatile romane in vara. Noi am asteptat un raspuns de la CE inca din august-septembrie, dar l-am primit abia in octombrie”, a spus ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos. El a explicat ca raspunsul Romaniei va fi supus discutiilor in cadrul serviciilor Comisiei, care vor avea dreptul la noi observatii.
Astfel, specialistii in domenii diverse, de la mediu la concurenta, isi vor spune parerea si vor putea solicita introducerea unor observatii. „Dupa analiza facuta in interservicii, vom primi raspunsul Comisiei cu observatii. Apoi va trebui sa rezolvam si aceste probleme si sa trimit noul plan”, a spus Ciolos. Urmeaza o alta analiza a Comisiei si, daca va fi de acord cu forma respectiva propusa de tara noastra, PNDR va fi in sfarsit aprobat.
„Probabil prin februarie-martie vom avea planul semnat”, a spus ministrul. Astfel, abia dupa toate aceste negocieri purtate intre partea romana si reprezentantii CE, investitorii romani vor putea depune proiecte in domeniul dezvoltarii rurale, iar asta se va intampla abia in primavara anului viitor. Problema este ca aceste proiecte vor viza banii pe care Romania trebuia sa-i primeasca in primul an dupa aderare, adica in acest an, nu la mijlocul lui 2008. Oficialii romani spun ca nu pot face o estimare a momentului in care cei care investesc in dezvoltarea rurala vor putea primi bani de la UE, dar este clar ca vor mai avea de asteptat foarte multe luni pana atunci.
Din cauza intarzierilor in elaborarea planului, la care se lucreaza de vreo doi ani, autoritatile au pus Romania in situatia de a nu benificia anul acesta de niciun euro din fondurile la care avea dreptul pentru ca a devenit membra a Uniunii Europene. Totul a pornit in 2006, cand oficialii de la Bruxelles tot asteptau un plan de la autoritatile romane, care insa nu au fost in stare sa-l elaboreze. Abia in vara acestui an responsabilii din Ministerul Agriculturii au putut trimite la Comisie un document. Acesta a primit observatii pe o suta de pagini din partea CE. Acum, autoritatile romane trebuie sa refaca planul pentru a satisface cele 500 de cerinte ale specialistilor europeni.
Romania avea dreptul, anul acesta, la peste 700 de milioane de euro, din totalul de opt miliarde de euro inclusi in Programul de Dezvoltare Rurala a UE pentru anii 2007-2013.