Lansarea proiectului regional Renerg Eureg

In data de 7 februarie 2008, va avea loc prima intalnire a partenerilor romani si germani care au colaborat la realizarea proiectului RenERg EuReg. Acesta este un nou proiect european interregional, realizat cu sprijin financiar nerambursabil din fondurile Programului Cadru 7 al Uniunii Europene, care isi propune sa stimuleze cooperarea intre actorii regionali pe probleme de inovare, in special in domeniul energiilor regenerabile, prin realizarea unor stranse legaturi intre cercetare si mediul de afaceri.

In acest proiect, denumit RenERg EuReg „Resurse Regenerabile de Energie – o Solutie pentru Dezvoltarea Durabila a Doua Regiuni Europene”, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru este coordonatorul unui consortiu format din 10 parteneri din Regiunea Centru si Landul Brandenburg, Germania care vor fi implicati in implementarea proiectului.

Acest proiect a fost aprobat pentru finantare si, in luna decembrie 2007, ADR Centru a semnat cu Comisia Europeana Contractul de grant pentru finantarea implementarii proiectului, finantat prin Programul Cadru 7 – Regiuni ale Cunoasterii. Pe perioada derularii proiectului se vor realiza activitati de transfer de bune practici si cunostinte din domeniul utilizarii energiilor regenerabile din Regiunea Brandenburg in Regiunea Centru, va fi elaborata o strategie regionala pentru utilizarea energiilor regenerabile si vor fi create clustere de cercetare, cu sprijinul partenerilor din Brandenburg si ai celor din Regiunea Centru.

Proiectul RenERg EuReg este o initiativa parteneriala de anvergura inter-regionala. Printre partenerii coordonati de catre ADR Centru se regasesc institutii publice, institute de cercetare si reprezentanti ai mediului de afaceri. Proiectul a aparut ca o necesitate pentru promovarea utilizarii energiilor regenerabile si a informatiilor specifice din acest domeniu, atat pentru publicul larg cat si pentru mediul de afaceri. Prin acest proiect se urmareste aducerea beneficiilor cercetarii de specialitate mai aproape de mediul de afaceri, prin dezvoltarea unor stranse legaturi intre institutele de cercetare, autoritati locale si societati comerciale.

Cu un buget de 295.000 euro, pentru o perioada de implementare de 36 de luni, incepand cu primul trimestru al anului 2008, proiectul RenERg EuReg isi propune intarirea capacitatii regiunilor Centru si Brandenburg si a actorilor regionali de a planifica si utiliza resursele regenerabile locale si regionale, ca o solutie a dezvoltarii economice durabile, in contextul noii economii bazate pe cunoastere, prin promovarea inovarii ca politica regionala si a unor stranse legaturi intre cercetare si mediul de afaceri.

„Prin acest proiect vom asigura intarirea capacitatii de cercetare inovare si transfer tehnologic a actorilor locali, in beneficiul dezvoltarii economice locale, precum si includerea politicii de cercetare si inovare in alte planuri si programe regionale. Practic, astfel vom fi mai aproape de dezideratul comun pentru atenuarea efectelor negative asupra mediului inconjurator, prin promovarea utilizarii de surse de energie nepoluante”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Activitatile proiectului au fost grupate in cinci pachete de lucru, care subscriu unuia sau mai multor obiective specifice si se concentreaza asupra crearii unui cadru pentru transferul de know-how intre cele doua regiuni partenere si a unor instrumente de cooperare in domeniul energiilor regenerabile intre actorii regionali. Un alt obiectiv al proiectului este realizarea unui set de analize regionale, care au scopul de a evidentia potentialul resurselor regenerabile din cele doua regiuni si contextul in care se plaseaza acestea, vis-a-vis de capacitatea de inovare a firmelor, infrastructura de cercetare si sursele de finantare disponibile.

In cadrul acestui proiect, ADR Centru, ca si coordonator, are ca parteneri Universitatea Transilvania din Brasov – Centrul “Proiectare de Produse pentru Dezvoltare Durabila”, Centrul pentru Transfer Tehnologic, Inventica si Business Brasov, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Sibiu, Consiliul Judetean Alba si SC FINEX SRL Brasov, din Regiunea Centru. Din landul german Brandenburg se implica in derularea acestui proiect: Centrul pentru Tehnologia Energiei, Universitatea Cottbus, Internationale Bauausstellung (IBA) F

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top