Solicitari record de fonduri UE pentru agricultura

Mirajul fondurilor europene pentru dezvoltarea infrastructurii si achizitionarea de echipamente destinate lucrarilor agricole i-a atras deopotriva atat pe reprezentantii autoritatilor locale, cat si pe fermieri.

Acestia au apelat din timp la firmele de consultanta pentru intocmirea proiectelor in vederea accesarii banilor. Astfel, numarul solicitarilor a depasit orice asteptari. Pentru unele programe, cererile de finantare, depuse in prima luna, au depasit de trei ori sumele alocate.

„Prima luna a fost mult peste asteptarile noastre, iar cererile au depasit de aproape trei ori suma alocata pentru prima sesiune de finantare”, ne-a declarat Laszlo-Attila Klarik, director general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP).

Avalansa de cereri a luat prin surprindere autoritatile obisnuite cu ritmul de depunere a solicitarilor pentru fondurile de preaderare. „SAPARD a fost un program de preaderare, de succes pana la urma, dar care a pornit cu dificultate, oamenii nu stiau ce inseamna fondurile de preaderare, aveau o reticenta, auzeau zvonuri despre cat de greu e sa iei un proiect, cat de greu e sa-l implementezi”, spune Laszlo Klarik.

De data aceasta, fermierii si autoritatile locale s-au pregatit mai bine si au depus un numar-record de cereri. Masura 322 privind renovarea si dezvoltarea satelor a atras cereri pentru finantarea de proiecte in valoare de 405,8 milioane de euro, desi suma disponibila pentru astfel de programe se ridica la 103 milioane de euro.

Fondurile sunt destinate in mare parte dezvoltarii infrastructurii, de la constructii de drumuri la canalizare si electrificare, asa ca autoritatile locale s-au grabit sa depuna proiecte. Astfel, au fost depuse in luna martie 194 de solicitari. Asa incat din patru cereri depuse doar una va va fi aprobata.

Numarul-record de cereri a fost inregistrat in cazul masurii 121 – Modernizarea exploatatiilor agricole. Aici au fost depuse 708 cereri in valoare de 151,6 milioane de euro, desi suma alocata in prima luna este de 57,8 milioane de euro.

Avalansa de cereri este explicabila prin faptul ca banii sunt destinati fermierilor care vor sa-si cumpere utilaje pentru modernizarea fermelor. „Majoritatea proiectelor sunt pentru achizitii de tractoare, combine, semanatoare, sisteme de muls, tancuri de racire, de tot felul de utilaje. in cadrul masurii, sunt eligibile si constructiile destinate productiei agricole.

Majoritatea incearca sa prinda pentru campania de toamna utilaje performante. Acel agricultor si-a depus acum proiectul ca sa aiba un tractor pentru campania de toamna”, spune Laszlo Klarik. Lucrurile stau cu totul altfel in cazul masurii 123 – Cresterea valorii adaugate agricole si forestiere. Pentru 33,3 milioane de euro, din prima luna, fermierii au depus doar 16 proiecte in valoare de 15,7 milioane de euro. Oficialul APDRP sustine ca situatia poate fi explicata prin faptul ca masura 123 se refera la industria de procesare.

„Aceste proiecte sunt foarte complexe, toate includ constructii-montaj, implica hale de productie, utilaje si sunt foarte multe avize de obtinut. Solicitarile or sa vina in sesiunile urmatoare, dar acum fermierii nu au avut timpul fizic necesar sa-si pregateasca documentele”, spune Klarik.

Fermierii care au depus proiecte pentru cele trei masuri de finantare spun ca au apelat la firme de consultanta pentru intocmirea lor. Tor Laurentiu, presedintele Agricola Ariesul din comuna Luna, judetul Cluj, a depus o cerere de finantare in valoare de 499.000 euro, din care 419.000 euro eligibili pentru modernizarea fermei vegetale prin achizitia de utilaje agricole.

Mai precis, vrea sa cumpere doua tractoare Deutz si alte utilaje pentru a lucra mai eficient cele 1.000 de hectare luate in arenda. Societatea mai are 8 tractoare romanesti si unul din import, dar Tor Laurentiu spune ca are nevoie de utilaje puternice si de aceea nu mai apeleaza la cele autohtone.

Cu toate ca pare o simpla achizitie de utilaje, presedintele Agricola Ariesul a declarat ca a depus proiectul pe 17 martie, la o luna de la data apelarii la o firma de consultanta. Comisionul perceput pentru intocmirea documentelor este de 2,8% din valoarea proiectului.

In cazul proiectelor mai complexe, cum sunt cele pentru industria de procesare, elaborarea dureaza si mai mult. Albert Andras, patronul Elk Farm din Odorheiu Secuiesc, vrea sa infiinteze o ferma de prelucrare a carnii de vanat. A depus cererea pe data de 26 martie, dar lucreaza la proiect din luna sptembrie a anului trecut. Si societatea Brise Group din Toprisar a depus o cerere de finantare in valoare de 1,5 milioane de euro pentru constructia unui siloz si a unui laborator de analiza a cerealelor. Lucrarile la dosarul de finantare au inceput in luna ianuarie, iar in final a rezultat o lucrare de 360 de pagini.

Cele 918 dosare declarate conforme urmeaza sa treaca acum prin faza de verificare a eligibilitatii. Potrivit lui Laszlo Klarik, analiza fiecarui dosar necesita aproximativ trei zile. „O sa dureze cam doua luni stabilirea eligibilitatii, pentru ca sunt multe cereri”, spune Klarik.

Dupa aceasta etapa, la sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie, o sa se intocmeasca lista proiectelor eligibile la nivel national. „Lista nationala va porni de la 100 de puncte, pana la 0 puncte, punem si sumele si adunam, dupa care tragem linia acolo unde suma se termina”, explica oficialul APDRP. Cu aceasta propunere se va merge in comitetul de selectie, care este un organ format din reprezentantii agentiei APDRP, precum si ai mai multor ministere.

Apoi, comitetul de selectie ia hotararea care proiecte se finanteaza. Cele care au obtinut un punctaj satisfacator si sunt sub linie intra automat pentru urmatoarea sesiune, adica din aprilie. Daca nici atunci nu sunt alese, se vor returna solicitantului pentru imbunatatire.

In cazul celor pentru care s-a luat decizia de finantare, beneficiarul este anuntat si poate semna contractul cu agentia. Dupa acest pas, chiar si a doua zi se poate face achizitia de utilaje.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top