CreditEXPO Iasi, gata sa-si deschida portile

In perioada 18 – 20 aprilie, la Iasi se va desfasura prima editie locala a CreditEXPO. Institutii bancare, companii de leasing si credit, institutii financiare nebancare si brokeri de credite din Iasi vor fi prezenti in spatiul expozitional al primei editii locale a CreditEXPO 2008.

Oferta de creditare de pe piata locala va putea fi supusa examinarii riguroase a publicului interesat in cadrul Centrului „Providenta”, din Iasi.

Printre expozantii de la CreditEXPO se afla: ATE Bank, Banca Romaneasca si CEC Iasi. Persoane fizice si reprezentanti ai IMM-urilor sunt asteptati sa treaca pragul CreditEXPO Iasi pe durata celor trei zile de expozitie.

Dupa editia din Iasi, CreditEXPO va ajunge in Constanta (27-29 iunie), la Muzeul de Arta, in Cluj (12-14 septembrie), la Casa de Cultura a Studentilor, in Bucuresti (10-12 octombrie), la World Trade Plaza, si in Sibiu (7-9 noiembrie).

Participarea la editiile locale ale CreditEXPO reprezinta pentru institutiile din domeniu o excelenta oportunitate de a-si promova serviciile si produsele atat in randul persoanelor fizice, cat mai ales in randul companiilor mici si mijlocii, a caror nevoie de creditare a crescut constant, odata cu dezvoltarea economica.

Sursa: Jurnalul de Est

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top