Primarii prahoveni sunt impulsionati sa finalizeze investitii din programul SAPARD

Localitatea prahoveana care va finaliza prima lucrarea din Programul SAPARD cu cel mai mare buget de dezvoltare pe anul 2009, indiferent de culoarea politica a primarului, va fi premiata, a anuntat presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, in cadrul intalnirii pe care a avut-o cu primarii celor 12 localitati unde se desfasoara asemenea lucrari.

Presedintele CJ a dorit astfel sa impulsioneze primarii din localitatile respective sa faca presiuni asupra constructorilor pentru a finaliza cat mai repede lucrarile.

La intalnirea cu primarii au participat si constructorii, care au gasit diferite scuze referitoare la faptul ca nu vor reusi sa se incadreze in termenul limita de finalizare a lucrarilor, care este data de 7 august.

Mircea Cosma a declarat ca a obtinut o prelungire a termenului de finalizare a lucrarilor pana la 30 septembrie, dar toti constructorii trebuie sa se incadreze in acest termen, indiferent de stadiul lucrarilor, pentru a nu fi inclusi pe lista neagra a UE, lucru care nu le va mai permite sa participe la licitatii finantate cu fonduri europene.

Investitiile pe programul SAPARD au fost demarate in anul 2006 si prevad realizarea de alimentari cu apa si modernizarea drumurilor comunale. Singura localitate care a finalizat investitia in valoare de un milion de euro este Balta Doamnei, care saptamana viitoare va semna receptia lucrarii. Aproape de finalizare, cu lucrari ce au fost realizate in proportie de peste 80% se regasesc comunele Adunati, Carbunesti, Sotrile, Stefesti, Privita de Sus si Poiana Campina, cu o valoare totala a investitiilor de peste 5,5 milioane euro.

La polul opus se situeaza localitatile Valea Doftanei, unde au fost realizate aproape 60% din lucrari, Surani 45% si Provita de Jos 35%, valoarea totala a investitiilor fiind de 2,5 milioane euro. Cea mai proasta situatie este in comuna Valea Doftanei, unde mai sunt de montat doua rezervoare de apa si de introdus 48 de km de conducte, terenul fiind foarte dificil si cu o diferenta de altitudine de peste 150 de metri.

Daca lucrarile nu vor fi gata la termenele fixate sunt sanse de reziliere a contractelor si de returnare a banilor europeni, lucru pe care bugetele acestor localitati nu l-ar putea suporta, a mai precizat presedintele CJ Prahova.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top