Cum va fi calculat gradul de indatorare la imprumuturi

Imprumuturile bancare ce vor putea fi contractate dupa intrarea in vigoare a noilor norme ale Bancii Nationale ale Romaniei (BNR) se vor diminua semnificativ. Potrivit testului de stres minim cerut de banca centrala, clientii ar putea deveni eligibili pentru un imprumut nou daca suporta o majorare de dobanda de cel putin doua puncte procentuale fata de nivelul afisat in momentul initierii imprumutului. Totodata, beneficiarii vor trebui sa suporte si o depreciere a leului de 15% in fata euro, respectiv 25% in cazul francului elvetian.

Conform noilor reglementari, gradul maxim de indatorare in cazul contractarii unui credit se va calcula tinand cont de aceste variabile pe intreaga perioada de rambursare a imprumutului. Astfel, prin simularea unei majorari ipotetice a dobanzii de la 8,5% la 10,5% si a cresterii cursului de schimb valutar pana la 4,15 lei pentru un euro sau 2,75 lei pentru un franc elvetian, creditul maxim care va putea fi obtinut in noile conditii se reduce ca si suma.

„Este logic sa scada suma imprumutata in aceasta situatie. Gradul de indatorare se calculeaza astfel tinand seama de cea mai mare rata la care poate ajunge clientul in perioada de creditare. Aici sunt incluse atat rata lunara de plata, cat si dobanzile sau comisioanele de risc pe care le percep bancile comerciale”, a declarat Eugenia Dascalescu, director comercial in cadrul BRD sucursala Iasi.

Aceasta a mai precizat ca scenariile de crestere a dobanzii si a ratei de schimb valutar trebuie aplicate la determinarea gradului de indatorare a unui client astfel incat, pe toata durata de acordare a creditului, costurile sa nu depaseasca 65-70% din venitul lunar disponibil al solicitantului. „Este cert ca creditul se diminueaza insa nu pot sa va spun exact cu cate procente deoarece, in prezent, bancile comerciale inca mai lucreaza la normele de aplicare”, a mentionat Dascalescu.

Lovitura pentru creditele in franci elvetieni

Cel mai afectat va fi insa creditul in franci elvetieni intrucat suma maxima care poate fi acordata unui solicitant va fi stabilita pe baza unei ipoteze de depreciere a leului cu cel putin 25 de procente fata de moneda respectiva. Intr-o astfel de situatie, o familie cu trei membri si un venit lunar eligibil echivalent cu 2.000 de euro, ar putea obtine actualmente un credit de nevoi personale cu ipoteca in valoare de peste 205.000 franci elvetieni.

Scenariul de majorare a dobinzii taie din suma maxima circa 23.000 de franci (aproximativ 14.400 de euro). „Sunt insa si lucruri nu tocmai la locul lor. Depinde ce se va intampla cu fisa fiscala si care vor fi tipurile de venit luate in calcul. S-ar putea ca acei clienti a caror venituri s-au majorat cu mai mult de 20 de procente in ultimul an sa simta o anumita frustrare daca castigurile lor nu sunt luate in calcul in totalitate. Consider ca ar trebui acceptate si acele venituri rezultate dintr-o pozitie de top management in cadrul firmei care ar explica o majorare mai mare de 20% fata de anul anterior”, a specificat directorul comercial al sucursalei BRD Iasi.

Potrivit reglementarilor BNR, veniturile luate in calcul de banci pentru un dosar de credit nou cuprind castigurile inscrise in fisa fiscala aferenta activitatii desfasurate pe parcursul anului precedent la care se adauga in plus 20 de procente. Varianta poate fi atractiva insa pentru acele persoane a caror venituri nu au fost majorate in ultimul an.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top