Noi reglementari privind prefinantarea pentru beneficiarii de instrumente structurale

finantare, Guvern, Autoritatea de management, instrumente structurale

Aceasta modificare raspunde necesitatii de a acorda prefinantare beneficiarilor de instrumente structurale, pentru proiectele care intra sub incidenta ajutorului de stat/de minimis, precum si efectului de accelerare a absorbtiei instrumentelor structurale prin acordarea de prefinantare catre beneficiarii din mediul privat.

Conform noii definitii, prefinantarea este reprezentata de sumele transferate din bugetul de stat sau din instrumentele structurale catre un beneficiar prin plata directa sau prin plata indirecta, de regula in stadiul initial de implementare a proiectelor, in baza unui contract de finantare incheiat intre beneficiar si Autoritatea de management/Organismul intermediar responsabil/responsabila, in vederea asigurarii derularii corespunzatoare a proiectelor.

Informatii de background:

Conform, Ordonantei Guvernului nr.29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinantarii si a cofinantarii alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul national de dezvoltare, in bugetul institutiilor implicate in gestionarea instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.86 din 2 februarie 2007, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.249/2007, cu completarile ulterioare, la articolul 1, alineatul (2), litera i) este prevazuta urmatoarea definitie:

prefinantare – sumele transferate din bugetul de stat sau din instrumente structurale catre un beneficiar, cu exceptia celor din sectorul privat (daca prin acest transfer nu se intra sub incidenta prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat) ori unei organizatii neguvernamentale – prin plata directa sau prin plata indirecta – pentru lichidarea angajamentelor de plata fata de un contractor, in stadiul initial de implementare a proiectelor, in baza unui contract de finantare incheiat intre beneficiar si Autoritatea de management/Organismul intermediar responsabil/ responsabila, in vederea asigurarii derularii corespunzatoare a proiectelor.

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top