Uniunea Europeană este, în ansamblul său, o zonă cu taxe mari. În 2007, raportul fiscal general, adică suma de impozite şi contribuţii la asigurările sociale, în cele 27 de state membre (UE-27) s-a ridicat la 39.8% din PIB (în medie ponderată); acestă valoare este cu aproximativ 12 puncte procentuale peste cea înregistrată în Statele Unite ori Japonia. În UE ponderea contribuţiilor fiscale în PIB este mare, nu numai în raport cu aceste două ţări, dar şi în general; dintre cele mai importante membre non-europene a OCDE doar Noua Zeelandă are o pondere care depăşeşte 35 la sută din PIB.
(Cf. TAXATION TRENDS IN THE EUROPEAN UNION, ISBN 978-92-79-11171-6, Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, Theme: Economy and finance, Collection: Statistical books, © European Communities, 2009, pp. 5 si urm.)
Rata generală de impozitare ridicată în UE nu este nouă, datând în esenţă, din ultima treime a secolului 20. În acei ani, rolul sectorului public a devenit mai extins, fapt ce a condus la o puternică tendinţă de creştere a ratei de impozitare în anii 1970 şi în mai mică măsură în anii 1980 şi începutul anilor 1990. Tîrziu, în anii 1990, Tratatul de la Maastricht şi apoi Pactul de Stabilitate şi Creştere au încurajat statele membre ale UE să adopte o serie de pachete de consolidare fiscală.
În unele state membre, procesul de consolidare s-a bazat în principal pe restrângerea sau scalarea înapoi a cheltuielilor primare publice, în alte state s-au concentrat mai degrabă asupra creşterii impozitelor (în unele cazuri, temporar).
La sfârşitul acestui deceniu un număr de ţări a profitat favorabil de impozitarea veniturilor pentru a reduce povara fiscală, prin reducerea taxării impozitului pe venitul personal, a contribuţiilor sociale şi a impozitulului pe venitul corporativ. În ansamblu, sarcina fiscală a scăzut din anul 2000, dar numai pentru câţiva ani.
Eforturile de a reduce taxele au scăzut treptat; reducerile fiscale, destul de agresive în 2001, au pierdut din importanţă ulterior, iar cea mai mare parte au fost oprite total în anul 2005. Factorii ciclici au contribuit la aceasta; creşterea a încetinit în anii de după 2000, reducând astfel veniturile fiscale.
Totuşi, începând din 2004, creşterea economică în UE s-a accelerat din nou. În plus, nevoia în mai multe ţări de a reduce deficitul public general, de asemenea, a făcut mai dificilă reducerea impozitelor. Media generala înaltă nu implică faptul că fiecare stat membru al UE afişează o mare rată de impozitare; din contră, zece state membre afişează rate sub nivelul de 35%.
Pe ansamblu, diferenţele dintre nivelurile de impozitare din întreaga Uniune sunt destul de însemnate; raportul fiscal variază cu peste douăzeci de puncte procentuale din PIB, de la 29.4% în România la 48.7% în Danemarca.
Aceste diferenţe nu reflectă doar alegerile de politică socială, cum ar fi serviciile publice sau private, pensiile şi asigurările de sănătate, dar şi factori tehnici: unele state membre furnizează asistenţă socială sau economică prin reduceri fiscale, mai degrabă decât prin cheltuieli publice directe, în timp ce transferurile sociale sunt scutite de la plata impozitelor şi contribuţiilor sociale în unele state membre, dar nu în toate.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că valoarea PIB-ului, care constituie determinantul general al raportului ratei de impunere include o estimare a producţiei din sectorul informal (economia “gri” şi “neagră”); astfel încît un raport fiscal general scăzut poate reflecta nu numai impozite scăzute dar şi o evaziune fiscală considerabilă.
Ca regulă generală, raportul taxelor în PIB (raportul fiscal) tinde să fie semnificativ mai mare în vechile state membre UE-15 (cele 15 state membre care au aderat la UE înainte de 2004), decât în cele 12 noi membre: primele şapte poziţii în ceea ce priveşte raportul fiscal general sunt ocupate de către vechile state membre.
Există totuşi excepţii, spre exemplu Irlanda şi Grecia, a căror rate de impozitare sunt printre cele mai mici din UE. Zona euro (EA-16) arată o uşoară creştere în rata generală de impozitare faţă de UE-27. Această creştere nu este surprinzătoare având în vedere că EA-16 este în cea mai mare parte compusă din vechile state membre.
Comparativ cu anul 2000, a existat o tendinţă spre convergenţă perceptibilă: raportul între abaterea standard şi media globală a ratelor de impozitare a fost în scădere din 2001, iar valoarea pentru anul 2007 este cea mai mică înregistrată pînă acum; de asemenea, diferenţa dintre cel mai mare şi cel mai mic raport fiscal general, deşi încă crescută, a atins minimul în 2007 la 19.3%.
