Declaratia ii apartine comisarului european pentru politici regionale, doamna Corina Cretu. Astfel, sprijinul financiar pentru tara noastra se va ridica la suma de 8,5 milioane de euro si va proveni din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.
Acesti bani din partea Uniunii Europene vor merge catre populatia afectata de inundatiile extinse din luna mai si din vara anului 2014. Este binecunoscut faptul ca prima inundatie a afectat 30 de judete din Romania si a distrus retele vitale de transport, apa, energie si telecomunicatii, precum si case si ferme.
Ploile au continuat si in lunile iulie si august 2014, precipitatiile abundente, inundatiile si alunecarile de teren afectand, din nou, peste 126.000 de locuitori din cinci judete ale regiunii Olteniei, in sud-estul Romaniei.
Dat fiind acest context, s-a luat decizia ca, macar partial, persoanele afectate de aceste calamitati sa primeasca acest ajutor din partea Uniunii Europene.
Astfel, sprijinul financiar va merge catre aceste comunitati pentru a acoperi costurile operatiunilor de recuperare, precum si pentru a acoperi partial costurile de salubrizare a zonelor afectate, de refacere a infrastructurii si restabilire a serviciilor.
Sursa: Comisia Europeana