Eurodeputatul Corina Crețu informează că Uniunea Europeană a propus o acțiune de coeziune pentru refugiații din Europa, măsura constând în redirecționarea fondurilor pe care România risca să le piardă, din exercițiul bugetar 2014-2020, într-un fond special dedicat ajutorării refugiaților.
„Aproximativ 3 milioane de ucraineni au fugit de invazia rusă pentru a găsi siguranța și liniștea în țările din Uniunea Europeană. Pentru a ajuta statele membre și regiunile să facă față acestui flux mare de refugiați, Comisia Europeană propune crearea mecanismului Acțiune de coeziune pentru refugiații aflați în Europa (CARE)”, a transmis Corina Crețu, subliniind că măsura a fost discutată în cadrul ședinței Comisiei pentru Dezvoltare Regională în care este membră.
Acțiunea de coeziune pentru refugiații din UE include modificări specifice ale cadrului juridic stabilit pentru politica de coeziune din perioada de programare 2014-2020, precum și ale regulamentului privind Fondul european de ajutor pentru cei mai defavorizați (FEAD).
„Consider că această măsură este una extrem de binevenită și importantă, astfel, atât România cât și celelalte țări europene vor putea utiliza la maxim fondurile rămase neutilizate din programele operaționale 2014-2020. Pe scurt, banii pe care Romania i-ar fi pierdut pentru acest exercitiu financiar, intra tot in Romania, pentru a ajuta tara noastra sa facă fata afluxului de refugiați din Ucraina”, a transmis Corina Crețu.
Principiul utilizării pe deplin flexibile între FEDER și FSE este deschis pentru restul fondurilor din perioada de programare 2014-2020 care nu au fost încă absorbite. Acest lucru va permite ca operațiunile care abordează provocările migratorii ca urmare a agresiunii militare a Rusiei să fie finanțate de oricare dintre cele două fonduri, fără a fi necesară efectuarea de transferuri între fonduri.
Mai multe detalii aici