AFIR finanteaza dezvoltarea proiectelor pilot si a noilor produse si tehnologii

euro.jpg

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) primeste in perioada 29 ianuarie – 30 aprilie 2018 solicitari pentru finantarea proiectelor de infiintare si functionare a grupurilor operationale care dezvolta proiecte pilot si noi produse in sectorul agricol si in cel pomicol prin submasurile 16.1 (agricol) si 16.1a (pomicol) din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiara stabilita pentru prima sesiune de primire a solicitarilor de finantare pentru infiintarea si functionarea grupurilor operationale in sectorul agricol este 6.676.044 euro si 5.850.768 euro pentru sectorul pomicol.

„Dezvoltarea proiectelor pilot si a unor noi produse in sectorul agricol sau pomicol este o oportunitate excelenta pentru fermierii romani de a se alatura celor europeni in ceea ce priveste inovarea si excelenta in productie. Aceste linii de finantare ofera posibilitatea de a face cercetare aplicata pentru obtinerea unor solutii de eficientizare a proceselor tehnologice sau de obtinere a unor noi produse in vederea comercializarii. Este pentru prima oara cand finantam acest tip de proiecte si consider ca este o ocazie foarte buna pentru angrenarea organismelor de cercetare romanesti sau a altor actori din sectorul agroalimentar si cel pomicol in constituirea unor grupuri operationale care sa duca la o cooperare reala intre toate partile interesate.” a precizat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Valoarea maxima a sprijinului acordat prin sM 16.1 si sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese si tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. Pentru aceste submasuri pragurile minime sunt de 10 puncte in cazul sM 16.1 si 15 puncte in cazul sM 16.1a, acestea reprezentand pragurile sub care nicio cerere de exprimare a interesului nu este eligibila.

Cererile se depun on-line pe pagina oficiala a Agentiei, www.afir.info. Pentru intocmirea documentatiei necesare obtinerii finantarii, solicitantii interesati au la dispozitie Ghidul solicitantului si anexele aferente sM 16.1 si 16.1a, documente pe care le pot consulta pe site-ul Agentiei, la sectiunea „Investitii PNDR”.

Sursa: AFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top