Aproape 80 miliarde Euro – fonduri europene alocate României în urma negocierilor de la Bruxelles

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut marți, 21 iulie 2020, la Bruxelles, o declarație de presă la finalul reuniunii Consiliului European.

”Iată că, după discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro – pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare.

Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice.

Este, de asemenea, foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansare, pentru revigorare economică.

Repet, 79.917.000.000, deci 80 de mii de milioane de euro vom folosi pentru a pune în practică, pe de-o parte, planul pentru bugetul multianual 2021-2027, un plan la care lucrăm împreună cu Guvernul deja din ianuarie și în cel mai scurt timp va fi finalizat, pentru a fi pregătiți să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de-o vreme bună deja la planul național de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, declară Președintele României, Klaus Iohannis.

De o parte din acești bani vor putea beneficia direct și firmele mici și mijlocii (IMM) din România, prin granturi și împrumuturi directe, precum și prin contracte de achiziții în proiectele europene derulate de alți beneficiari.

Conform Concluziilor Consilului Eurpean pentru mecansmul de relansare economică NGEU Comisia Eurpeană va împrumuta de pe pițele financiare internaționale până la 750 de miliarde de euro (la valoarea din anul 2018), activitatea de împrumut urmând să se finalizeze la finalul anului 2026.

Fondurile împrumutate vor fi folosite pentru credite de până la 360 de miliarde de euro și cheltuieli de până la 390 de miliarde de euro, la nivelul celor 27 de țări UE, în cadrul acestui mecanism de relansare economică în urma crizei coronavirus COVID 19.

Sursa:  Administraţia Prezidenţială 

One Reply to “Aproape 80 miliarde Euro – fonduri europene alocate României în urma negocierilor de la Bruxelles”

  1. Balici Mihai spune:

    Stati nu va bucurati
    acestia sunt precum calul Troian al grecilor
    In primul rand se bate moneda pe circa 30 de miliarde granturi (fonduri nerambursabile )
    dar se tace chitic ca pentru acesti bani Romania plateste anual taxa la bugetul UE peste doua miliarde de euro, pe care nu ii aresi ii ia imprumut de la bancile asa zise europene BEI, BERD etc
    apoi se tace chitic ca noi am pierdut peste 10 miliarde de euro anual din instrainarea petrolului, gazului, altor bogatii ale subsolului si solului
    apoi se tace chitic ca 50-70% din acest bani se intorc in tarile bogate prin faptul ca noi importam masini , utilaje, tractoare, autocamioane ,linii de fabricatie din aceste tari
    apoi se tace chitic ca atunci cand restul de 40-50 de miliarde ti le da imprumut BEI ,BERD 20% se duc pe faptul ca isi pun firmele capuse care chipurile monitorizeza aceste fonduri , prin care platesc asa zisii lor consultanti cu salarii de 10-20.000 de euro pe luna
    Basescu Voda Lacusta care a adus cea mai mare coruptie in Romania , a adus inceputul dezastrului si care a imprumutat chipurile 20 miliarde de euro prin 2009, bani care s-au evaporat ar trebui judecat si pus in lanturi iar paznic sa fie unul ca Ficior
    Asa ca nu va mai bucurati ca va curge lapte si miere cu UE, singura solutie este iesirea din aceasta structura mafiota, corupta, luat in maini proprii soarta tarii , alinierea la Rusia d-lui Putin si accesul la materii prime ieftine si o piata de desfacere uriasa si sa nu uitam ca cu URSS am transformat aceasta tara din mocirla burghezo-mosiereasca ,cea mai inapoiata din Europa in tara industrial agrara , tara ca era prospera,fara datorie interna si externa, iar azi sub obladuirea imperialismului america si vest european am ajuns la o datorie interna si externa de peste 200 de miliarde de euro si am pus streangul de gat pentru 3-5 generatii dupa noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top