Cata absorbtie de fonduri europene – atata drama?

Cata absorbtie de fonduri europene – atata drama?

~ insemnari pe marginea unui recent dosar de presa ~

Daca intr-adevar presupunerile sau premonitiile evidentiate de recentul numar al revistei ”Capital” intr-un dosar special dedicat „obstacolelor in calea fondurilor europene” (nr. 6/februarie 2009) s-ar adeveri am putea vorbi realmente de o situatie periculoasa pentru economia romaneasca in 2009. Aceasta pentru ca – direct sau indirect – multe dintre sperantele de contracarare a crizei si de continuare intr-un ritm cat de cat prognozabil al investitiilor se legau si se mai leaga inca de eficacitatea si ritmicitatea acestui proces. Pe baza sumarelor executive ale rapoartelor anterioare de monitorizare si evaluare paralela ale Platformei de Actiune si Inteventie Rapida „ EU-RO Clearing Funds”, ca si urmare a concluziilor formulate la Forumul Civic si de Afaceri de la Bucuresti din 15 decemebrie 2008 si a Apelului deschis catre Guvern si Parlament diseminat la inceputul lunii ianuarie a acestui an, iata un succint comentariu pe care il facem in oglinda in raport cu dosarul mai sus mentionat.

I. Sistemul de gestionare al fondurilor UE – portocala mecanica sau bomba cu explozie intarziata?

Astfel, doua prime aspecte luate in calcul de autorii studiului se refera la numarul mare de functionari si hiper-birocratizarea subiacenta acestora, realitati care mai mult ar reprezenta o inerenta frana in calea succesului decat ar fi de la sine un semn de seriozitate si de riguroasa asigurare a unui numar relevant de experti care sa impulsioneze ritmul. In fapt insa, nu numarul oarecum aparent excesiv de functionari – mai ales aceia din agentiile MADR, cum sugereaza autorii respectivi – credem ca poate fi o sursa de preocupare in sine, ci mai degraba motivatii structurale precum:

– relativa dispersie a sistemului managerial de repartizare-evaluare a sarciniilor/ rezultatelor pe care le primesc cei aproximativ 20.000 de functionari angrenati in gestionarea fondurilor;

– gradul redus de punere in practica a unei reale convergente institutionale a tuturor factorilor care concura sau ar fi urmat sa concure la o (mai) buna absorbtie;

– nivelul inca scazut de implicare/inter-relationare al responsabilor politici de rang inalt (secretari de stat) cu propriul lor aparat administrativ;

– fragilitatea intregii culturii organizationale/parteneriale pe care functionarii/agentii guvernamentali sunt chemati sa o insufleteasca profesional prin propriul lor exemplu;

– perpetuarea vechilor practici de centralizare piramidala a autoritatii, dusa uneori pana la extrema monopolizarii deciziilor (de la sacralizarea stampilei cu orice pret pana la imperativul contra-semnarii unor copioase documente, pagina cu pagina);

– neimpunerea unei echilibrari stimulative intre performantele efective ale absorbtiei, pe de-o parte, si cuantumul bonusurilor incasate de functionarii sau expertii guvernamentali respectivi;

– mentinerea unui angrenaj institutional prea stufos pe orizontala si prea grevat de numeroasele erori operate succesiv si nesanctionate din ghidurile solicitantului (corrigendum-uri si adende de nestavilit);

– dezechilibrul intre termenele scurte de valabilitate a avizelor eliberate de autoritati si arbitrariul termenelor de solutionare la care acestea ajung sa elibereze avizele respective.

II. Intre lipsa de experienta si traditionala brambureala damboviteana

Studiul face responsabila de actuala precaritate a pregatirii functionarilor si a calitatii proiectelor acceptate lipsa de experienta a autoritatilor, mai ales din domeniul financiar. Dupa trei ani de exersare si de traininguri succesive, ar fi fost insa cazul ca invocarea lipsei de experienta sa fi fost depasita si contracarata prin stabilirea unor conditii de contractare mult mai clare, profesionaliste si controlabile in mod transparent. In cadrul dosarului respectiv, consultantul Marcel Chiranov se refera in special la introducerea unor criterii de eligibilitate mai exigente pentru contractarea personalului care sa formeze personalul functionaresc deja existent. O problema si mai mare ramane insa modalitatile prin care beneficiarii potentiali sa fie motivati si sa fi inteles natura si sensul de dezvoltare investitionala al programelor pe care doresc sa le acceseze.

In articol se vorbeste si despre confuziile persistente in cadrul ghidurilor care ofera uneori un cadru genereos de eligibilitate, dar in practica te poti trezi ca – exemplifica autorii – nu exista sanse reale de candidatura pentru o casa de meserii a constructorilor sau pentru cineva care ar dori sa cladeasca o cooperativa sociala pe axa POS DRU. Oricum, ar fi prea duios sa fie de ajuns sa invocam doar lipsa de experienta atunci cand mai degraba este vorba de o carenta de co-responsabilizare motivanta a functionarilor guvernamentali si, uneori, de faimoasa brambureala hei-rupista autohtona (cuvantul vine de la mancarica de cartofi ceheasca, dar aplicarea este de gen „nu stie stanga de ce face dreapta”).

III. Facilitare, mediere etc. in loc de imbogatirea marilor firme de publicitate

La inventarul de motivatii de pana acum, autorii articolului adauga piedicile artificiale legate de termene draconice (dar fixate unilateral numai pentru solicitanti, nu si pentru evaluatori), precum si volumul prea mare de demersuri/formalitati care risca sa consume prea rapid tot timpul candiadatilor. Dar acestea, in ultima instanta, se leaga – de fapt – tot de birocratizare prost inteleasa. Pe viitor, solutia ideala ar fi co-interesarea materiala stimulativa directa a persoanelor care gestioneaza programele operationale si formarea unor facilitatori/mediatori privati ca in Marea Britanie sau Irlanda care sa poata ajuta efectiv pe solicitanti in lungul lor drum de la idee la depunerea cererii si anexelor spre aprobare. Din pacate, pana acum, in cadrul programului de asistenta tehnica s-au cheltuit sume mari sau foarte mari de bani pe o publicitate tv nerealista si neadecvata adevaratelor nevoi de intelegere a procesului (din unghiul primarilor si al intreprinzatorilor privati) si nu pe explicitarea pasilor concreti si a tipului de oportunitati la indemana beneficiarilor potentiali.

Avem o criza; cum procedam?!?

Inainte a fi nu doar masticate/cheltuite, fondurile europene aproape ca s-au si fetisizat, au devenit la moda, decoreaza pur si simplu panoplia de aur a unor moderatori de top sau pieptarul plin de medalii al unor de vaza politicieni. Din nefericire, nici unii, nici altii nu stiu, nu pot sau nu le trece prin cap sa scrie realmente proiecte. Pana una alta, absorbtia ramane inca un fel de Fata Morgana cu picioarele de lut, care tergiverseaza fatal lansarea la apa. Degeaba matelotii guvernamentali de serviciu isi umplu urechile cu tot mai mult vata ca sa nu auda ademenirea sirenelor din adancurile crizei. Ea ne tot rasuceste, rasuceste, ne prinde in vartejul sau si – fara a fi atat de cassandre precum unii dintre analisti – riscam sa pierim rapusi de mirajul fondurilor comunitare inainte de a fi realizat macar un singur mare proiect de infrastructura sau de resurse umane la scara nationala.

Este nevoie, asadar, nu de sange proaspat, ci mai degraba de o abordare mult inviorata si apta sa faca fatza nu doar provocarilor de moment sau disputelor sterile de culise, ci sa redimensioneze din mers procesul aducand solutii concrete la probleme concrete, mai ales la nivelul micro cu care se confrunta atat de aprig investitorii mici si mijlocii de azi si de maine.