Fenomen foarte vechi (dinainte de Biblie) care-l pomeneste ca pe ceva atit de frecvent si de nociv incit a fost nevoie de o porunca speciala: „Sa nu furi!”, dar prezent deja si in codul lui Hammurappi, in cel al lui Manu, care insoteste neincetat istoria omeneasca.
Hotia (insusirea fara voia stapanului a unui bun material/nematerial) are nenumarate fete:
- furtul de animale, care a cunoscut un varf aventuros in America, subiect de westernuri si de activitati eroice ale cowboy-lor care se aparau de hoti;
- furtul de produse agricole fie de pe camp,fie din depozite;
- furtul de bani (din punga=pungasii), din bancomate azi, din buzunar/portofel treaba hotilor de buzunare, adevarati profesionisti, constituiti in adevarate bresle, prelungite in timp pana azi, furtul din banci cu mana armata sau patrunderea in banci prin mijloace extrem de sofisticate;
- furtul de cai specialitate tiganeasca, prezentata uneori in filme cumva eroic;
- furtul de/din automobile;
- furtul de telefoane mobile;
- furtul de bijuterii
- furtul de tablouri celebre;
- furtul de idei care poate merge de la gri (furt sofisticat greu de dovedit) pana la cel negru(furt brutal, direct, grosolan). Uneori ia forma de plagiat care este extrem de raspandit si la noi.
- Nu in ultimul rind in aceasta insiruire furtul de marci comerciale in care tarile comuniste (Romania printre ele) excelau. In cazul Romaniei marcile pentru sampanie, coniac, cosmeticele Nivea, etc.
Hotia poate fi exercitata de indivizi si de grupuri, de amatori si de profesionisti, de entitati nestatale si de state.
In cazul statelor vorbim de hotia asupra propriilor supusi/cetateni prin fiscalitate, prin falsificarea monedei (cand aceasta circula sub forma de metal pretios) prin confiscari asa-zise de necesitate publica.
Impotriva strainilor ea se exercita prin piraterie, prin razboaie de jaf, prin spionaj in care furtul de secrete de fabricatie era ceva curent.
SPECTATOR