Daea: Am absorbit 1,55 miliarde de euro bani UE in acest an, fata de un program de 1,4 miliarde de euro

2-petre-daea-mfax.jpg

Romania a absorbit fonduri europene in valoare de 1,55 miliarde de euro in acest an prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020), fata de 1,4 miliarde de euro, cat era programat, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, potrivit unui comunicat al ministerului de resort remis, duminica, AGERPRES.

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, a participat duminica, 10 decembrie 2017, alaturi de secretarul de stat Alexandru Potor si de secretarul general Constantin Aprodu, la o prima intalnire de lucru cu intreaga conducere a Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) de la nivel central, regional si judetean.

In cadrul acestei actiuni a fost analizat bilantul trimestrului IV al anului 2017 privind absorbtia fondurilor europene, precum si previziunile pentru anul 2018 referitor la atragerea fondurilor alocate Romaniei prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 — 2020 (PNDR 2020).

”Sunt multumit de ceea ce faceti si pentru aceasta va felicit pentru activitatea depusa in acest an si va rog sa transmiteti felicitarile mele colegilor vostri. Alaturi de fermieri, primari, prefecti am reusit anul acesta sa obtinem rezultate importante privind absorbtia fondurilor europene: fata de un program de 1,4 miliarde de euro am realizat 1,55 miliarde euro. De asemenea, astazi am stabilit impreuna programul de absorbtie pentru anul viitor. Prin activitatea zilnica, printr-un efort comun vom putea realiza ce ne-am propus”, a subliniat Petre Daea, citat in comunicat.

Mai multe detalii aici

One thought on “Daea: Am absorbit 1,55 miliarde de euro bani UE in acest an, fata de un program de 1,4 miliarde de euro”

  1. Balici Mihai spune:

    Intrebarea este
    -acesti bani platiti din trezoreria statului sau din imprumuturi externe au fost rambursate de Comisia Europeana , au venit in conturile tarii sau vor veni in viitor
    -la fel se anunta pe net si pe toate posturile de proiecte care mai de care in valori de zeci de milioane de euro , dar toarte sunt in fasa si numi dupa realizarea lor , platite de statul roman , abia dupa aceea vin rambursarile ,bia dupa aceasta faza se poate vorbi de absorbtie
    si mai este ceva foarte important-ca sa poti absorbi cei 6 miliarde de euro de la UE ,trebuie tu ca tara sa dispui de cel putin 5-6 miliarde de euro , sa platesti aceste proiecte (deci sa le finantezi din surse proprii) si apoi spre sfarsitul anului sa incepi sa trimiti cererile de rambursare si din 6 miliarde primesti doar 5 miliarde ,restul este si cofinantarea tarii
    Deci problema este similara cu cea de la banci , ca in final ,daca socotesti , cat ai platit dobanzile , vezi ca ai platit dublu , dar nu ai alte variante

Lasă un răspuns la Balici Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.