De ce nu poate Romania sa ia rambursari din fondurile structurale noi, in programele majore gestionate de Ministerul Dezvoltarii, dupa 3 ani si 4 luni din noul cadru financiar

fonduri-europene.jpg

Dupa 3 ani si 4 luni de la inceperea noului cadru financiar 2014-2020, Romania nu reuseste sa obtina fonduri structurale si de coeziune ca rambursari de cheltuieli pe proiecte, pentru ca nici pana acum nu are desemnate autoritatile de management al programelor operationale majore din subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE).

„Acreditarea sistemului de gestionare a fondurilor este o conditie pentru a rambursa de la Comisia Europeana cheltuielile din proiectele cu fonduri europene”, a precizat ministerul, intr0un comunicat remis, vineri, HotNews.

Potrivit acestuia, pana in prezent, au fost desemnate autoritatile implicate in sistemul de management si control pentru 3 programe finantate in perioada de programare 2014-2020:

Programul IPA de cooperare transfrontaliera Romania – Republica Serbia 2014 – 2020;
Programul de cooperare transfrontaliera INTERREG V-A Romania – Bulgaria;
Programul operational Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

Practic, nici pana acum nu au fost acreditate autoritatile de management al programelor majore de fonduri structural si de coeziune din subordinea acestui minister:

  • Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), peste 9 miliarde de euro
  • Programul Operational Regional (POR), 6,47 miliarde de euro
  • Programul Operational Capital Uman (POCU), circa 3,6 miliarde de euro
  • Programul Operational Competitivitate (POC), 1,26 miliarde de euro
  • Programul Operational Capacitate Administrative (POCA), 0,38 miliarde euro
  • Programul Operational Asistenta Tehnica (POAT), 0,3 miliarde euro.

Vineri, 28 aprilie 2017, Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene a anuntat ca a transmis la Autoritatea de Audit (AA) de la Curtea de Conturi a Romaniei pachetele pentru desemnarea sistemelor de management si control pentru doua dintre aceste programe majore: POCU si POC.

In martie 2017, acelasi minister mai trimisese la Autoritatea de Audit documentele pentru acreditarea altor 4 programe majore: POIM, POR , POCA si POAT.

De asemenea, tot in martie au fost transmise pachetele de documente necesare desemnarii pentru Programul Initiativa pentru Intreprnderi Mici si Mijlocii (IMM), iar vineri, 28 aprilie, pentru alte 3 programe mici, care sunt de cooperare transfrotaliera: Programului Operational Comun Romania-Ucraina 2014-2020, Programului Operational Comun Romania-Republica Moldova 2014-2020 si Programului Operational Comun Bazinul Marii Negre 2014-2020.

Procesul de acreditare a autoritatilor de management ale Romaniei mai dureaza: Autoritatea de Audit va analiza documentele si va derula cate o misiune de audit la nivelul fiecarui Program. Desemnarea autoritatilor implicate in procesul de management si control al fondurilor implica evaluarea acestora in vederea emiterii opiniei fara rezerve de catre Autoritatea de Management, cu privire la conformitatea sistemului cu cerintele de acreditare – a mai precizat MDRAPFE.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb (PSD), a acuzat de intarziere fosta guvernare Ciolos, care a acoperit practic numai anul 2016 din perioada de programare inceputa in 2014.

Continuarea articolului: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top