Treisprezece clopote de diferite marimi atarna in sala de festivitati a Anetei Keller-Voicescu, aliniate precum pustile intr-un rastel. in iernile aspre din Alpi, acestea se prind, pentru siguranta, de gatul bovinelor de la ferma sa din Maurer, un orasel de langa Zürich.
Sunt treisprezece din intamplare, nu din superstitie, pentru ca Aneta nu crede in superstitii: „Lucrez cu natura, care te invata ca viata are un curs firesc, in care nu este loc de superstitii”. Firesc.
La fel ca si trecerea Anetei, in urma cu 12 ani, de la trupa de varieté a Teatrului de Revista Constantin Tanase la… agricultura „bio” si la petrecerile romanesti organizate pentru oamenii de afaceri si bancherii elvetieni. Sala in care atarna cele treisprezece clopote a fost candva un sopron construit de sotul sau, Albi, pentru a-si adaposti tractoarele si utilajele agricole.
Distractie romaneasca
Urmele de ulei si vopsea inca se mai disting pe cimentul podelei. Asta nu l-a deranjat catusi de putin pe doctorul din Zürich care, cu doar o seara in urma, si-a adunat prietenii pentru a aniversa implinirea varstei de 50 de ani in „sopronul” Anetei. S-a distrat de minune, cu muzica de petrecere, fripturi din carne de vita „bio” si tuica aromata. B
Businessul cu petreceri, nunti si aniversari merge din plin. Chiar daca elvetienii par „niste mici robotei”, cum spune Aneta, si ei simt nevoia sa se destinda, ba chiar sa se dezlantuie prin dans, mancare si voie buna.
Distractia pe care Aneta si Albi o „livreaza” in fiecare seara de sambata le aduce in cont aproape 8.000 de euro pe luna si le completeaza veniturile obtinute din agricultura.
„Este greu sa traiesti dintr-o singura activitate, trebuie sa stii sa faci de toate”, explica Aneta. Pe langa ferma si petreceri, sotul sau, Albi, mai castiga bani din intretinerea terenurilor de golf si din serviciile de instructor de vanatoare.
In cea mai mare parte a timpului, insa, cei doi sunt fermieri bio, certificati de statul elvetian. „Romanca si elvetianul”, cum sunt cunoscuti in comunitatea din Maurer, detin 18 hectare de pamant – si inca patru in arenda – pe care cresc nu mai putin de 50 de vite „bio”. Daca un kilogram de carne de vita costa, in Zürich, circa 60 de euro, un kilogram de vita „bio” poate ajunge si la o suta de euro.
Elvetienii sunt adeptii sintagmei „putin, dar bun”. Pana la kilogramul de o suta de euro se intinde, insa, un drum lung si anevoios. Vitelul se cumpara cu 2.000 de euro, se creste un an si jumatate, dupa care se vinde cu 5.000-6.000 de euro.
Agricultura elvetiana
In acel an si jumatate, fiecare din cele 50 de bovine necesita o grija la fel de atenta precum cea acordata unui copil. Este o grija care nu cunoaste notiuni precum „concediu” sau „zi libera”. „La ora opt dimineata, ai deja patru ore de munca la activ”, povesteste Aneta.
Pentru fermierii din Alpi, agricultura nu este doar un business, ci un mod de viata.
Chiar daca ai avea suficienti bani in cont pentru a-ti construi cea mai moderna ferma, n-ai putea sa cumperi nicio palma de pamant fara patalamaua de agronom. „Aici nu poti sa spui «Eu vreau sa ma fac taran pentru ca m-a invatat mama cum se pune ceapa»”, explica romanca plina de umor.
Subventii de la stat
Statul elvetian subventioneaza fermierii in functie de tipul de agricultura pe care il practica, iar cea mai consistenta suma se indreapta catre taranii „bio”: 900 de euro pe hectar, anual. Fiecare euro este insotit, insa, de obligatii stricte.