Florin Cîțu promite 7 miliarde pentru drumuri județene și comunale

Florin-Citu.jpg

Premierul Florin Cîţu a anunțat vineri, că Guvernul va aloca şapte miliarde de lei pentru proiectele care vizează drumuri judeţene şi comunale.

”Toate investiţiile aflate în derulare vor merge mai departe. Plătim la timp facturile, o premieră în ultimii 30 de ani. Alocăm șapte miliarde de lei pentru proiectele care vizează drumuri județene și comunale care nu pot fi finanțate nici prin fonduri europene, nici prin PNRR sau alte surse. România trebuie să treacă la etapa următoare, trebuie să avem drumuri asfaltate în toată țara”, a anunţat premierul.

Cum acest tip de proiecte nu pot fi finanţate prin fonduri europene, este posibil ca fondurile să fie alocate autorităților locale, după rectificarea bugetară, prin PNDL. La fel de probabil, premierul ar putea lua în considerare lansarea unui nou program guvernamental gestionat de Ministerul Dezvoltării.

Premierul Florin Cîțu se află în plină campanie electorală internă pentru preluarea șefiei PNL, Congresul urmând să fie organizat pe data de 25 septembrie. Florin Cîțu se află în competiție directă cu actualul președinte, Ludovic Orban.

Gestionari direcți ai celor 7 miliarde promise de premier ar fi cei care conduc primăriile și consiliile județene, la nivelul României parte consistentă fiind membri PNL, mulți urmând să fie prezenți la congresul din 25 septembrie.

Sursa: Curs de Guvernare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top