UE a ajuns la un acord privind noua politică agricolă comună. În joc sunt 270 mld. euro pentru subventii

După trei ani de negocieri, negociatorii Parlamentului European și ai statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind noua Politică Agricolă Comună (PAC), destinată să „înverzească” agricultura europeană. Veniturile fermierilor vor fi completate de subveții de 270 de miliarde de euro.

Reforma PAC se va aplica începând din ianuarie 2023 și va avea un buget de aproximativ 387 miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, inclusiv subvenţiile directe către fermieri.

Cele 27 de state membre UE au căzut de acord în luna octombrie 2020 asupra reformei PAC , dar pentru aplicarea acesteia , statele membre trebuia să ajungă la o înţelegere cu Parlamentul European.

Negociatorii celor două părţi au căzut de acord asupra unor reguli care obligă ţările membre UE să cheltuie 20% din plăţile directe către agricultori începând din 2023-2024, pentru a creşte la 25% din plăţi între 2025-2027, pentru aşa-numitele “eco-scheme” care protejează mediul, potrivit unui unui document consultat de Reuters.

Mai multe detalii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top