Un numar de sapte unitati de invatamant au fost construite sau reabilitate in cadrul programelor cu finantare externa gestionate de unitati subordonate Ministerului Educatiei Nationale, suma alocata investitiei fiind de 8,6 milioane de lei, anunta institutia, intr-un comunicat de presa.
„In perioada 24-28 iulie 2017, in cadrul celor doua proiecte au fost receptionate sapte obiective de investitii: trei unitati de invatamant cu clasele I-VIII in Proiectul Reabilitarea Infrastructurii scolare, respectiv patru gradinite in Proiectul Reforma Educatiei Timpurii in Romania. Valoarea totala de executie a celor sapte obiective de investitii este de 8.677.114,66 lei”, conform comunicatului de presa
Celor sapte unitati de invatamant li se adauga alte 15 scoli si 25 de gradinite finalizate pana in data de 20 iulie.
Proiectul de Reabilitare a Infrastructurii scolare (PRIS), cofinantat de Banca Europeana de Investitii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei si Guvernul Romaniei, are ca obiective principale reabilitarea, modernizarea si mobilarea a 1.329 de scoli si 16 camine studentesti.
„In cadrul lucrarilor au fost urmarite restabilirea sigurantei in exploatare a cladirilor scolare si a conditiilor igienico-sanitare si de confort, precum si eliminarea dezavantajelor educationale pnntru elevii care le frecventeaza si imbunatatirea conditiilor de invatamant in vederea cresterii calitatii actului educational. Data de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2017”, precizeaza sursa citata.
Sursa: Mediafax