Perspectiva cercetarii si formarea de cercetatori

Vorbim de cercetare, de fonduri, de finantare, de programe, dezvoltare prin cunoastere etc., dar nu vorbim despre cercetatori.
DIn cind in cind se spune ca s-au imputinat, au imbatranit, ca lipseste generatia noua. In PN II, se recomanda angajarea absolventilor, tinerilor si doctoranzilor in proiectele propuse spre finantare, aceasta oferind avantaje si puncte in procesul de evaluare.
Formal, in listele echipelor apare si categoria aceasta de “cercetatori”, dar cum sunt ei implicati in cercetare, in realitate? Ce contributie aduc in realizarea proiectelor? Cum se justifica ponderea lor in fondul de salarii.
Oare asta este solutia?
Institutiile publice de cercetare mai angajeaza cite un tanar “cercetator”, cind este anuntat “un post liber”, iar cind apar – sunt deja ocupate. Entitatile private de profil nu isi permit sa angajeze acesti absolventi pe post de “Cercetarori” din punct de vede financiar; ei au nevoie de angajati care produc, care aduc venituri, care pot sa justifica un salariu decent. Pe de alta parte, tinerii nu prea se inghesuie sa faca cercetare, datorita veniturilor mici, perspectivei neclare de evolutie profesionala in acest domeniu, etc.
Cerintele formulate de catre firma angajatoare , care are nevoie de cercetatori ar putea suna astfel: “un cercetator cu experienta, varsta max. 35 ani, cunostinte solide si experienta in…. ” Adica – si cu experienta si tinar,  asa ceva este foarte greu de gasit. Cei cu experienta sunt ocupati, unii sunt pensionari, in general nu stau bine cu tehnica IT, nu cunosc metodele PM, din punct de vedere profesional nu prea tin pasul cu noutatile care apar zilnic.
Iata o problema greu de rezolvat la ora actuala, cind avem nevoie urgenta de cercetatori tineri si calificati. Nu stiu exact ce se intapla in sistemul de invatamant superior, dar stiu un lucru – ca cercetatori sunt greu de gasit, cu atat mai mult daca vrem sa fie si tineri .
Sa va impartasesc din experienta mea: am angajat pentru un proiect, un asistent universitar care absolvise facultatea cu un an inainte. Tinar, inteligent, manuia bine computerul, stia cit de cit bine engleza. L-am angajat part-time si i am dat un salariu egal cu cel pe care-l  primea la serviciul lui de baza.
Sarcinile pe care putea el sa le onoreze erau : traduceri, redactari, desene ACAD si cam atat. I-am dat materiale si timp la dispozitie, sa invete despre teoria experimentului, modelare, optimizare, etc. In concluzie – am investit in acest tanar absolvent timp, materiale si bani, dar rezultatele au fost mult sub asteptarile si nevoile mele, pentru acoperirea activitatilor de cercetare efectiva. Dupa un an a demisionat, dar nici eu nu puteam sa-l tin mai mult.
Cum se formeaza cercetatorii, ce stiim despre asta ?
Dupa absolvire, se angajeaza la un institut , unde incepe perioada de “ucenicie”, care nu are un termen. Mai nou unii se inregistreaza ca doctoranzi, primesc o bursa si prelungesc perioada de studentie. Dupa aceea, fie gasesc un loc in invatamant, fie continua sa lucreze pe postul in care sunt angajati, fie “dispar” undeva (poate in strainatate) si nu mai sunt vizibili.
Exista vre-un program de formare intensiva ? Exista vre-un curs de formare de cercetatori ? Ca sa obtii calificarea CS, dai examen in fata unei comisii care de obicei iti verifica doar cunostintele tehnice din domeniu, dar nu si cunostintele pentru profesia de cercetator. Mai de parte “urci treptele” CS pe baza  evaluarii  dosarului, cite articole, cite comunicari, cite lucrari etc. Ca sa ajungi la prima treapta, la prima testare (examenul), ca sa ajungi sa conduci primul proiect, singura cale este studiul individual si ucenicia, o perioada nedeterminata intr-un mediu nu foarte prietenos, uneori ostil. In aceasta perioada inveti pe apucate, vorba veche “meseria nu se invata, se fura”, ca pe vremuri, cum erau pregatiti mestesugarii in trecut.

Revenim la ce ne doare.

Cum sa umplem golul care exista la capitolul cercetatori, si mai ales  – cercetatori tineri? Cind vom face asta?

Dragi cititori, poate imaginea pe care am conturato eu nu este singulara, si poate nu cuprinde toate aspectele acestei realitati, de aceea – va invit sa discutam subiectul, si sa impartasiti experienta voastra.

Perparim Demi

About Perparim Demi

Am absolvit ingineria in metalurgie din 1974, specializat (1975-1976, China) ca tehnolog de aglomerare – furnale. In perioada 1976 – 1981 am participat in punerea in functiune mai multor sectii din sectorul primar al siderurgiei, ca fabrica de aglomerare, furnal, otelarie LD, ferro-crom etc. Am 16 ani experienta in productie si 17 ani in cercetare. In perioada 2006-08, am facut doua specializari in Project Management, PM si PMP. Activitatea si experienta mea profesionala se regasesc in mai multe lucrari de cercetare, proiecte, publicatii in domeniile tehnologiei minerare, mineralogie sintetica, modelarea si optimizarea proceselor, soft tehnologic, simulare pilot a proceselor etc. Conduc ca manager firma MIGRAL, o microintreprindere cu activitate principala CD, din Bucuresti. Obiectivul meu principal este sa infiintez un centru experimental, si sa il transform intr-un incubator de tineri cercetatori, specializati in domeniul tehnologiilor siderurgice, care sa devin capabil sa puna in aplicare idei novatoare in domeniile mediului, eficientizarii si calitatii, si sa ofera otelariilor din Romania aplicatii si idei competitive pentru depasirea decalajului creat fata de industria moderna din tarile dezvoltate. Consider importanta si necesara comunicarea dintre specialisti, informarea si formarea de opinii in domeniul cercetarii, schimbul de experienta si colaborare, nu numai cu cei activi care au deschis deja drumul, dar mai ales cu cei care au intarziat sau tinerii absolventi cu potential inca nepus la evidenta. Vreu sa cred ca, cu experienta lunga pe care o am in domeniu, pot sa-i indrum, sa-i ajut, sa-i cooptez in proiectele mele de viitor.

3 thoughts on “Perspectiva cercetarii si formarea de cercetatori”

  1. Raul spune:

    Chiar daca nu am facultate ma consider cercetator. Lucrez sinur cu fonduri proprii. Ma realizat o instalatie de gazeificare, un microreactor si la ora actuala ma ocup de problema dirijarii baloanelor cu aer cald. Problema in Romania este -atat de multi termina o scola si tot atat trec prin ea -nimeni nu mai face scoala-sistemul este demodat, greoi, practica 0 , cunostinte practice 0, experimente 0 , spaga pentru o diploma din plin. Sunt convis si sigur ca avem multi tineri capabili la noi , mult mao capabili decat mine dar acestia nu au bani sa faca o scoala buna, sa isi atinga scopul iar problema aceasta a banilor e incredibil de mare -dpmdv nu numai ca suntem ultimii la acest capitol dar vom si ramane ultimi la acest capitol .Repet nu am terminat facultatea dar folosesc AutoCad foarte bine, pentru calcule “ingineresti” sunt mai bine de 100 de ani de expierenta in lume de care poti profita -exemple concrete de care e poti folosi pentru atingerea unui rezultat. Am observat ca in Romania sist. de invatamant dar si cercetare cauta mereu sa reinventeze roata , constructia ei fara sa realizeze ca gata, este facuta ,inventata, ce rost are sa inveti calcule matriciale, algoritmice atat timp cat exista tabele gata facute , rezultate -totul trebuie imbunatatit, nu reinventat. Dar din pacate asta e sitemul nostru -comunist, si bani nostrii 0.
    Cu bine

  2. Irina Stoian spune:

    Din pacate experienta mea nu este foarte departe de cele relatate aici.
    Personal lucrez intr-un domeniu in care cercetarea costa extrem de mult-cel al biochimiei medicale – ai nevoie de aparatura scumpa si de substante la fel de scumpe.Formarea unui om care sa lucreze relativ bine in laborator dureaza aproape un an – an in care se familiarizeaza cu tehnicile si consuma timpul unui om experimentat si multi bani pentru substante.De la un bun aplicant al tehnicilor de laborator pana la formarea ca si cercetator este insa un alt drum lung care trebuie sustinut in primul rand de o solida motivare interioara.Acea motivare interioara este totusi in stransa legatura cu mediul in care acest om isi desfasoara activitatea – si mediul prezinta multa inertie, inertie care la un moment dat poate demobiliza un incepator. Achizitiile se desfasoara greu,mai ales in institutiile publice-asta poate insemna in acest domeniu ca azi ai nevoie de trei substante pe care tu le poti primi insa peste un an- cand deja ceea ce vroiai sa faci cu ele nu mai prezinta interes.In cercetarea de acest tip nu poti anticipa chiar totdeauna nevoile de consumabile- ideile vin pe masura ce lucrezi, un drum se impotmoleste si trebuie sa gasesti alta cale, cale pentru care din pacate nu ai resurse disponibile in acel moment. Ce se intampla in situatia asta cu entuziasmul acelui tanar care vroia sa vina a doua zi in laborator si era dispus sa stea oricate ore acolo?Ideea lui trebuie pusa pe un raft de asteptare- azi o idee, maine alta…si tot asa..pana cand… gradul de insatisfactie profesionala poate atinge limita aceea dincolo de care faci schimbari.Cum poti motiva un om in aceste conditii? Cum il poti face sa ramana aici si sa nu plece afara, in acele locuri in care acele minunate substante sunt comandate azi si a doua zi le gasesti pe masa de lucru?
    Este doar un aspect al problemei. Mai sunt insa, din pacate, foarte multe altele

  3. Amaritei Octavia spune:

    Ma puteti ajuta sa invat sa fac cercetare pura?Chiar vreu sa incep cu ucenicia…Nu am experienta.Pentru mai mute despre mine este suficient un e-mail de contact.
    Cu stima!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.