Peste 18.000 de persoane fizice s-au înscris în programul Rabla Clasic, fiind cumpărate circa 7.300 de autovehicule

Peste 18.000 de persoane fizice s-au înscris în programul Rabla Clasic din acest an, până în prezent fiind cumpărate peste 7.300 de autovehicule și o motocicletă. Pentru programul Rabla Plus, s-au înscris aproximativ 2.200 de persoane fizice, fiind achiziționate 299 de mașini noi. Administrația Fondului pentru Mediu a arătat că, în cadrul Programului Rabla Clasic 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto 18.245 persoane fizice. Până în prezent, au fost achiziționate 7.336 de autovehicule și o motocicletă

De asemenea, pentru persoane juridice a fost aprobată și publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu prima listă conținând 115 dosare acceptate pentru 157 de autovehicule. În cadrul Programului Rabla Plus 2021, s-au înscris la producători/dealeri auto 2.234 de persoane fizice, până în prezent fiind achiziționate 299 de mașini noi (195 pur electrice și 104 hibrid plug-in). Totodată, pentru persoane juridice au fost publicate 48 de dosare acceptate pentru 90 de autovehicule electrice, dintre care 49 electrice-hibride și 41 autovehicule pur electrice.

Sursa: Profit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top