Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale prezinta o serie de clarificari privind depunerea proiectelor de investitii in infrastructura de irigatii de catre Organizatiile Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii (OUAI) prin submasura (sM) 4.3 Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020).
„Rolul principal al Agentiei este de a facilita accesul solicitantilor la fonduri europene, contribuind prin intermediul proiectelor finantate la dezvoltarea pe termen lung a mediului rural, obiectivul comun al Agentiei si al beneficiarilor PNDR 2020. in acest sens, venim acum cu o serie de clarificari privind declararea si decontarea TVA pentru OUAI-urile care doresc sa obtina finantare prin submasura 4.3 si care ne-au semnalat anumite neclaritati in intelegerea prevederilor legale care reglementeaza aspectele de ordin tehnic.” a mentionat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale.
Beneficiarii componentei infrastructura de irigatii din cadrul sM 4.3, respectiv Organizatiile sau Federatiile Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii, sunt persoane juridice de utilitate publica fara scop patrimonial, ce se constituie si functioneaza in conformitate cu prevederile Legii nr. 138/ 2004 a imbunatatirilor funciare, republicata.
„Beneficiarii pot sa fie inregistrati in scopuri de TVA, insa aceasta este optiunea acelei organizatii, conform legislatiei fiscale din Romania. Trebuie tinut cont de faptul ca inregistrarea in scop de TVA nu este o conditie obligatorie pentru OUAI-urile care intentioneaza sa depuna proiecte prin submasura 4.3 – infrastructura de irigatii.” a precizat Adrian CHESNOIU.
Conform fisei sM 4.3 din PNDR 2020, printre cheltuielile neeligibile, in conformitate cu prevederile Regulamentului 1303/ 2013, se numara si taxa pe valoare adaugata, cu exceptia cazului in care aceasta nu se poate recupera in temeiul legislatiei nationale privind TVA-ul si a prevederilor specifice pentru instrumente financiare.
In cazul in care OUAI-ul solicita ANAF decontarea TVA (fiind platitor de TVA), valoarea TVA aferenta cheltuielilor eligibile purtatoare de TVA este cheltuiala neeligibila din FEADR si, de asemenea, nu se incadreaza in mecanismul de plata prevazut de OUG nr. 49/ 2015.
Daca solicitantul este neplatitor de TVA, valoarea TVA aferenta cheltuielilor eligibile purtatoare de TVA poate fi trecuta in coloana cheltuielilor eligibile din bugetul indicativ al cererii de finantare, proportional cu intensitatea sprijinului financiar nerambursabil si in limita sprijinului public nerambursabil maxim admis conform ghidului solicitantului.
In situatia in care beneficiarii se incadreaza in prevederile art. 43 alin. 1 din OUG nr. 49/2015 cu modificarile si completarile ulterioare, pot beneficia de rambursarea TVA din bugetul statului, proportional cu intensitatea sprijinului financiar nerambursabil prevazut in Contractul de finantare. in acest caz, este necesara incheierea unui act aditional la Contractul de finantare pentru angajarea sumelor reprezentand valoarea maxima a TVA ce poate fi rambursata de AFIR din bugetul statului.
Mentionam ca OUAI-urile constituite conform legii, care au incheiat contracte de finantare cu AFIR, se incadreaza in prevederile art. 43 alin.(1) litera h) din OUG nr.49/ 2015 si pot beneficia de rambursarea TVA din bugetul statului. Potrivit art. 43 alin.(3), in conformitate cu prevederile Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, daca aceasta categorie de beneficiari isi exercita dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata aferenta cheltuielilor eligibile efectuate in cadrul proiectelor finantate prin PNDR, au obligatia sa restituie la bugetul de stat sumele reprezentand taxa pe valoarea adaugata dedusa, a carei contravaloare a fost platita beneficiarilor potrivit ordonantei de urgenta amintite, in conditiile stabilite prin normele metodologice.
Sursa: AFIR