POCU: Ghidul „Măsuri pentru tinerii NEET I – Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă”, în consultare publică

ghid.jpg

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Măsuri pentru tinerii NEET I – Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă”, apel non-competitiv, Axa prioritara 1 , Obiectivul Specific 1.1.

Status: Aprobat
Depunere: durata de implementare este de 44 luni
Buget: 70.000.000 euro

Apelul va finanța următoarele tipuri de acțiuni:

  • Subvenționarea locurilor de muncă (acordarea subvențiilor angajatorilor care angajează tineri NEETs din grupul țintă)
  • Monitorizarea obligațiilor asumate de angajator și/sau tinerii NEET din grupul țintă, ca urmare a intervenției și sprijinului primit

În ceea ce privește grupul țintă, acesta este format din tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reședința în regiunile Sud-Vest OlteniaSud-EstSud Muntenia și Centru, înregistrați și profilați de către SPO, cu accent pe tinerii NEET din mediul rural și cei aparținând minorității rome.

Solicitanti eligibili

Solicitanții eligibili sunt SPO (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă). Bugetul alocat proiectului/proiectelor non-competitive este de  70.000.000 euro (Contribuția UE + Contribuția RO).

Durata proiectului

Durata maximă de implementare a proiectului este de 44 luni.

Buget

Pentru prezentul apel de proiecte, bugetul alocat proiectului/proiectelor non-competitive ce va/vor fi depuse este de 70.000.000 euro (Contribuția UE + Contribuția RO), din care cofinanțarea UE este de 64.400.000 euro (din care 32.200.000 euro cofinanțare FSE și 32.200.000 euro cofinanțare YEI/ILMT) și cofinanțarea naţională este de 5.600.000 euro.

Observaţiile şi sugestiile pot fi trimise până la data de 30 septembrie 2021, pe adresa: [email protected] .

Ghidul Solicitantului

Sursa: MIPE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top