Sesiunea de finantare A.F.C.N. nr. 1/2007

Solicitanti eligibili

Se pot inscrie proiecte in concurs operatorii culturali, cu sediul in Romania:

  • persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfasoara activitati editoriale (de exemplu, organizatii nonguvernamentale, S.R.L.-uri);
  • institutii publice care organizeaza proiecte editoriale, altele decat cele stabilite ca obligatii sau programe minimale anuale.
Activitati eligibile

A.F.C.N. acorda finantari nerambursabile pentru proiecte editoriale cu derulare in intervalul semnarii contractului de finantare si data de 15 noiembrie 2007, in limita creditelor bugetare alocate cu aceasta destinatie.

Prioritatile de finantare stabilite de Consiliul Administratiei F.C.N. pentru aceasta sesiune de finantare (concurs) sunt:

  • incurajarea tinerilor creatori;
  • promovarea creatiei literare contemporane;
  • explorarea diferentelor culturale si a diversitatii culturale;
  • cultura nationala in context european-pastrarea identitatii nationale;
  • valorificarea patrimoniului imaterial;
  • arta pentru schimbarea sociala si schimbarea mentalitatilor.

In anul 2007 se finanteaza editarea de lucrari din categoria culturii scrise: carte si reviste si publicatii culturale.

Finantarile nerambursabile se acorda numai in conditiile in care proiectele editoriale urmaresc realizarea unei nevoi culturale temeinic justificate si identificate, necesare pentru satisfacerea grupului-tinta (a beneficiarilor).

Conditii de finantare

Suma totala disponibila pentru aceasta sesiune de finantare este de 2,4 milioane de lei, distribuita dupa cum urmeaza:

  • 0,8 milioane lei pentru reviste si publicatii culturale;
  • 1,6 milioane lei pentru carte.

Solicitantii si/sau partenerii asigura contributia minima de 10% din costurile totale eligibile al proiectului propus spre finantare sub forma contributiei in numerar.

Nicio finantare nerambursabila nu poate depasi 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului. Diferenta se acopera din resursele proprii ale solicitantului sau ale partenerilor sau din alte surse, in afara celor ale A.F.C.N.

O editura poate inscrie in concurs un numar maxim de 15 titluri de carte.

Termene limita

Perioada de inscriere a proiectelor editoriale este cuprinsa in intervalul 21 iunie – 20 iulie 2007.

Termenul limita de inscriere a proiectelor editoriale este 20 iulie 2007, ora 15.00.

Solicitarile se trimit la urmatoarea adresa: Administratia Fondului Cultural National, Calea Dorobantilor nr. 99 A, etaj II, biroul 201, sector 1, Bucuresti, prin urmatoarele modalitati: prin posta recomandata; data relevanta este data expedierii prin posta, evidentiata de stampila postei sau prin livrare directa de catre solicitant sau un agent desemnat printr-o procura la adresa de mai sus, zilnic de luni pana vineri, intre orele 10.00 – 15.00.

Finantator: Administratia Fondului Cultural National
Sursa: Adminstratia Fondului Cultural National
Informatii suplimentare
Folositi instrumentele urmatoare pentru a obtine detalii complete despre acest program de finantare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top