Status: Activ
Buget: 1.000.000 Euro
Termen limită: 29 martie 2021
Prin schema de granturi mici pentru „Elaborarea planurilor de atenuare și adaptare la schimbările climatice în municipalități”, Programul RO-Mediu își propune creșterea capacităţii autorităţilor locale privind atenuarea și de adaptarea la schimbările climatice. Rezultatele așteptate din Schema de granturi mici „Elaborarea planurilor de atenuare și adaptare la schimbările climatice în municipalități” se referă la:
– sprijinirea municipalităților în vederea elaborării planurilor de atenuare și adaptare la schimbările climatice.
Suma totală alocată din bugetul Programului RO-Mediu pentru schema de granturi mici „Elaborarea planurilor de atenuare și adaptare în municipalități” este de 1.000.000 Euro, reprezentând:
- 850.000 Euro (85%) – contribuția Mecanismului Financiar SEE 2014-2021, respectiv grant;
- 150.000 Euro (15%) – contribuția națională.
Grupurile țintă directe sunt municipalitățile. Beneficiarii indirecți includ grupurile țintă directe, localitățile aflate în proximitatea municipalităților beneficiare directe, precum și populația care tranzitează zonele vizate de planurile de atenuare și adaptare la schimbările climatice. Solicitanții eligibili (Promotori de Proiect) sunt autorități locale sau regionale (municipale/judeţene).
Bugetul Programului este de 23.529.412 Euro, din care 20.000.000 Euro reprezintă finanțare externă nerambursabilă, iar 3.529.412 Euro provin de la bugetul de stat (cofinanțare națională).
Obiectivele MF SEE 2014-2021 sunt:
- Reducerea disparităţilor economice şi sociale din Spaţiul Economic European;
- Întărirea relațiilor bilaterale dintre Statele Donatoare și România.
Obiectivul Programului RO – Mediu îl reprezintă îmbunătăţirea stării mediului înconjurător în ecosisteme şi reducerea efectelor adverse ale poluării şi ale altor activităţi ale omului.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor acționează în calitate de Operator de Program și este responsabil cu pregătirea și implementarea Programului în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității. Operatorul de Program desfășoară, în principal, următoarele activități:
a) se asigură că proiectele contribuie la obiectivele generale ale Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014 – 2021 și ale Programului;
b) primește cererile de finanțare, le evaluează, selectează proiectele ce urmează a fi finanțate și semnează contractele de finanțare pentru fiecare proiect;
c) monitorizează progresul proiectelor și calitatea implementării acestora;
d) verifică conformitatea cheltuielilor declarate de Promotorii de Proiect, conformitatea acestora cu Regulamentul privind Implementarea Mecanismului Financiar SEE, cu Acordul de Program precum și cu legislația națională și legislația UE în vigoare;
e) promovează Programul RO-Mediu și Mecanismul Financiar SEE 2014 – 2021;
f) se asigură că plățile grantului proiectului sunt efectuate la timp.
Partenerul de proiect trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
a. are calitatea de persoană juridică înregistrată în statul de proveniență conform legislaţiei aplicabile;
b. se încadrează în una dintre următoarele categorii:
A. Parteneri de proiect din România:
- Organizaţie neguvernamentală
- societate comercială
- instituție publică
- organizație publică de cercetare
- instituție de învățământ superior
B. Parteneri de proiect din Statele Donatoare:
• orice entitate publică sau privată, comercială sau necomercială cu personalitate juridică, înființată
în unul dintre Statele Donatoare.
c. este activ implicat în, și contribuie la implementarea proiectului;
d. dispune de resurse financiare suficiente și stabile, precum și de competențele profesionale și calificările necesare pentru îndeplinirea responsabilităților sale în cadrul proiectului (inclusiv în perioada
de sustenabilitate, dacă este cazul);
e. dispune de resursele necesare pentru asigurarea contribuţiei proprii ce îi revine din costurile eligibile ale proiectului, dacă este cazul;
f. dispune de resursele necesare pentru finanţarea costurilor neeligibile (inclusiv a costurilor conexe) aferente activităților derulate, precum și pentru acoperirea eventualelor corecții financiare rezultate din implementarea acestora, dacă este cazul;
g. nu a beneficiat și nu beneficiază de sprijin financiar din fonduri publice/ fonduri externe nerambursabile pentru implementarea proiectului depus în cadrul prezentei scheme de granturi mici (identitate de obiective, rezultate, activități etc.) sau a unor activități aferente proiectului;
h. își asumă obligația de a informa imediat Operatorul de Program în situația în care proiectul/ activități din proiect este/sunt aprobat(e) la finanțare din alte fonduri publice/fonduri externe nerambursabile ulterior depunerii acestuia în cadrul prezentei scheme de granturi mici.
Activități eligibile sunt:
- Servicii de consultanță;
- Elaborarea strategiilor și a planurilor de măsuri de atenuare și adaptare la schimbările climatice;
- Desfășurarea unor workshopuri cu scopul consultării factorilor de decizie interesati, pentru definirea
problematicilor și a soluțiilor de adaptare la schimbările climatice cu impact atât la nivel local, cât și
regional; - Elaborarea unor studii de impact si scenarii climatice pentru zonele urbane mari;
- Elaborarea unor studii în vederea identificării la nivelul municipalității a zonelor cu risc ridicat la schimbările climatice (insule de căldura, date meteorologice, disponibilitatea resurselor de apă și aglomerarea populației din puncte specifice);
- Analiza si/sau dezvoltarea mecanismelor interinstituționale necesare pentru asigurarea unei
mentenanțe eficiente a infrastructurii de drenaj ale apelor pluviale; - Dezvoltarea unor măsuri de planificare urbană verde – albastru, cum ar fi acoperișurile verzi, fațadele
verzi, coridoarele verzi, zonele umede, plantarea copacilor în parcări și de-a lungul drumurilor,
grădini urbane sau grădini instituționale care servesc în principal scopuri educaționale, terapeutice
sau sociale în spitale și școli, etc; - Elaborarea unor studii privind identificarea zonelor (inclusiv ale arterelor rutiere) cu capacitate
scăzută de drenare a apelor pluviale; - Realizarea de studii de fezabilitate privind amplasarea în subteran a cablurilor electrice și/sau de
telecomunicații;
Documentația
*In cazul in care cautati un partener pentru a propune un proiect pe acest program vă informăm că APEC prin portalul www.Meteo.ro este în cautarea unor parteneri.