Proiecte pentru protectia mediului in valoare de 1 mld. lei cu finantare de la Guvern

natura1.jpg

Guvernul va finanta, in 2017, proiecte si programe pentru protectia mediului, in valoare de aproximativ un miliard de lei, constand in alocari bugetare si credite de angajament, dupa ce a aprobat, miercuri, bugetul de venituri si cheltuieli pe anul in curs al Fondului pentru Mediu si al Administratiei Fondului pentru Mediu.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prin hotararea privind Fondul de Mediu aprobata de Guvern, in buget s-au estimat atat venituri totale, cat si cheltuieli in suma de 562,51 milioane de lei.

„Pentru angajarea si finantarea proiectelor si programelor-pilot pentru protectia mediului, precum si a proiectelor si programelor pentru protectia mediului pe anul 2017 a fost estimata o valoare a creditelor de angajament si a creditelor bugetare in cuantum de 531,2 milioane lei pentru fiecare din aceste doua categorii”, precizeaza sursa citata.

In comunicat sunt enumerate si programe care urmeaza sa fie finantate din Fondul de Mediu, respectiv: programul de stimulare a innoirii parcului auto national, pentru care, prin proiectul de buget, s-au alocat 316,6 milioane lei, programul de stimulare a achizitionarii de masini noi electrice si hibride (Rabla Plus), alocarea fiind de 110 milioane lei.

De asemenea, din bugetul pe 2017 al Fondului de Mediu pentru impadurirea terenurilor degradate, reconstructie ecologica si gospodarirea durabila a padurilor sunt estimate 80 de milioane de lei, iar programul pentru gestionarea deseurilor are alocate 30 de milioane lei.

Sursa: capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top