Raportul de progres în legătură cu punerea în aplicare a Acordului de Parteneriat

ghid.jpg

În vederea respectării principiului parteneriatului, precum și pentru asigurarea transparenței procesului de implementare a fondurilor ESI, Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generală Programare și Coordonare Sistem, lansează în consultare publică raportul de progres în legătură cu punerea în aplicare a Acordului de Parteneriat.

În conformitate cu articolul 52 al Regulamentul (UE) nr.1303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI), până la data de 31 august 2019, Statele Membre au obligația să elaboreze și să transmită Comisiei Europene un Raport de progres în legătură cu punerea în aplicare a Acordului de Parteneriat.

Elaborarea Raportului de Progres 2019 s-a realizat în baza informațiilor din Rapoartele de implementare 2017 – 2018 (documente aprobate în cadrul Comitetelor de Monitorizare ale programelor subsecvente Acordului de Parteneriat) și din Programul Național de Reformă, precum și a celor transmise de autoritățile de management și alți parteneri relevanți (ADI ITI, coordonatorul național SUERD, INS, ministere de linie).

Comitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat (CCMAP) a fost consultat prin procedură scrisă, observațiile formulate privind Raportul de progres 2019, fiind incluse în versiunea supusă consultării publice.

Datele raportate acoperă perioada de implementare a fondurilor ESI până la 31 decembrie 2018 și sunt structurate conform Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei nr.207/2015.

Observații și propuneri pot fi transmise până luni, 26 august 2019, pe adresa de e-mail: [email protected]

Sursa: MFE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.