Ritm accelerat de reducere a creditelor neperformante

comisar_dombrovskis_2018.jpg

Valdis Dombrovskis

Un pachet ambitios si cuprinzator de masuri pentru abordarea creditelor neperformante (non-performing loans – NPL) a fost propus de Comisia Europeana miercuri, 14 martie. Se pune astfel in practica planul de actiune al Consiliului UE, ce vizeaza abordarea volumului mare de NPL si prevenirea acumularii lor in viitor. Comisia a prezentat, totodata, si al doilea raport privind progresele inregistrate cu privire la reducerea NPL, care indica faptul ca volumul acestora continua sa scada.

Valdis Dombrovskis, vicepresedinte al Comisiei responsabil cu stabilitatea financiara, serviciile financiare si Uniunea pietelor de capital, a declarat: „Trebuie sa profitam de faptul ca Europa si economia sa se redreseaza pentru a accelera reducerea NPL. Acest lucru este esential pentru a reduce si mai mult riscurile din sectorul bancar european si a consolida rezilienta acestuia. Daca vor avea mai putine NPL in bilant, bancile vor putea sa acorde mai multe credite gospodariilor si societatilor. Masurile avute in vedere isi propun sa accentueze diminuarea semnificativa a riscurilor obtinuta in ultimii ani si trebuie sa faca parte integranta din finalizarea uniunii bancare, prin reducerea si partajarea riscurilor.”

Pachetul de masuri stabileste o abordare globala, ce consta intr-o combinatie de politici complementare care vizeaza patru domenii principale:

  • asigurarea faptului ca bancile isi creeaza o rezerva de fonduri pentru acoperirea riscurilor legate de creditele viitoare, care ar putea deveni neperformante;
  • incurajarea dezvoltarii pietelor secundare, pe care bancile sa poata vinde NPL-uri administratorilor de credite si investitorilor;
  • facilitarea recuperarii creantelor, ca masura de completare a propunerii privind insolventa si restructurarea companiilor din noiembrie 2016;
  • acordarea de asistenta in ceea ce priveste restructurarea bancilor statele membre care solicita un astfel de sprijin, prin orientari fara caracter obligatoriu cu privire la instituirea de societati de administrare a investitiilor, de exemplu.

Sursa: ec.europa.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.