Sfarsitul secolului american (I)

America a fost mai bine de o suta de ani un model economic, militar si cultural pentru intreaga lume, o „tara a tuturor posibilitatilor„, un izvor de idealuri raspandite in lumea intreaga. America a sedus lumea, apoi a dominat-o in mod incontestabil. Acum a inceput declinul, dupa cum sustine Paul Starobin, in Sfarsitul secolului american si noile puteri mondiale, Litera, Bucuresti, 2011.

Marirea si decaderea civilizatiilor reprezinta „o problema organica„, iar America nu este scutita de evolutia ciclica cunoscuta de toate civilizatiile. Cum spunea Petre Tutea, „americanii vor imbatrini si ei„. America nu poate transcede istoria, chiar daca nu demult Fukuyama credea ca aceasta a luat sfirsit (vezi Sfarsitul istoriei si ultimul om, Humanitas, Bucuresti, 1992), iar o noua realitate bate la usa.

Astazi, America se confrunta cu o istorie mai degraba potrivnica, iar dominatia sa tinde sa ia sfarsit. Decaderea se vede si in plan economic si militar, politic si cultural. Bandele de insurgenti au fugarit armata militara din Irak, in Afganistan urmeaza sa se intample la fel, alianta cu Pakistanul a cazut, ca si multe altele, Iranul se pare ca nu poate fi oprit, ce sa mai spunem despre tarile BRICS, in frunte cu China. America a ajuns prizoniera intr-o temnita pe care si-a creat-o singura si de bunavoie.

Reducerea influentei S.U.A. se datoreaza, in primul rind, datoriilor uriase acumulate de acestea, din care peste 50% au fost finantate de straini, ceea ce face politica americana dependenta de rivali geopolitici, cum este China. Dolarul isi pierde pozitia privilegiata in sistemul monetar international, in vreme ce lichiditatile se muta in Asia. FMI si Banca Mondiala isi pierd rolul de dirijori financiari, General Motors e bantuita de spectrul falimentului, iar Wall-Street-ul scartaie din toate incheieturile. Contribuabilul american trebuie sa suporte totul, dar a inceput sa se sature. Cu acest dezastru financiar in spate, modelul economic american si-a pierdut credibilitatea. La fel, cultura de tip Hollywood sau McDonald’s. „Lumea in schimbare este pe punctul de a traversa un interregnum – o pauza intre acte” (p. 18). Intrebarea e: ce urmeaza?

Ca orice dominatie, cea americana a avut si bune si rele, atat pentru America, cat si pentru intreaga lume. La fel va fi si cu ceea ce va veni. Va fi doar altceva si in primul rand un altceva cultural, caci suprematia culturala a Americii a disparut. Militar, americanii platesc pretul orgoliului lor hipertrofiat. Pai cine bombarda cu frenezie Belgradul in ziua de Pasti a anului 2009? Si de ce? Fratii musulmanilor bosniaci cu care s-au aliat le-au multumit cu varf si indesat. Pax Americana a luat sfirsit, cine ar mai crede in ea? America nu mai e zina cea buna de dupa al II-lea razboi mondial; si zanele imbatrinesc, devin mai rele si mai urate.

Necazul este ca majoritatea americanilor continua sa creada ca nimic nu s-a schimbat, se hranesc cu iluzii, ceea ce e alienant. Lumea s-a schimbat, iar ei nu isi dau seama ca si-au pierdut prestigiul si puterea, au nevoie de schimbari cognitive pentru a reusi sa se adapteze. Ceea ce i-a adus pe americani aici este, in primul rind, degradarea valorilor propriei civilizatii. Aici este miezul povestii, in care exista si o parte buna a lucrurilor, aceea ca America se va elibera de povara unei suprasarcini de jandarm mondial, de „exceptionalismul american” si astfel ar putea trai mai bine, nemaivisandu-se un taram al viitorului , ci fiind unul al prezentului.

Nimeni nu se poate intinde dincolo de umbra lui. In multe privinte, americanii sunt mediocri si cred ca e mai decent, cand este asa, sa nu o clamezi in gura mare, incercand – mai mult – sa impui si altora. Pe diferitele meridiane, oamenii construiesc deja o lume post-americana, fiecare in felul lor. Dorind sa unifice lumea sub steagul sau, America mai curind a fragmentat-o, fara sa se vada un invingator decat in faza embrionara si vor mai trece ani grei pina sa se impuna altcineva la acest nivel. Cea mai ingrijoratoare posibilitate este cea a anarhiei, a unui Nou Ev Mediu intunecat, asemanator celui de dupa prabusirea Imperiului Roman. Deja multe zone ale lumii se afla intr-o stare semi-anarhica, haotica. Si cum „din haos toate s-au nascut si s-or intoarce-n haos„, nu ne ramane decat sa asteptam noile configuratii.

Un alt scenariu prevede o lume multipolara, in care America va ramane o mare putere, alaturi de altele (vezi Samuel Huntington, Ciocnirea civilizatiilor, Humanitas, Bucuresti, 1998). Sistemul modern de state-natiune este atacat si de sus in jos si de jos in sus (globalizare si regionalizare), de la corporatiile transnationale la gruparile teroriste, inregistrand o involutie marcanta. Dar nu exista nici o garantie ca o astfel de ordine multipolara ar oferi stabilitate omenirii. S-ar putea ca aceasta sa aiba pina la urma nevoie de un nou lider. Candidatul cel mai bine plasat este China, iar acest secol ar putea fi unul chinezesc. Tot cautind materii prime si piete de desfacere prin lume, China isi construieste o vasta retea de influenta si o sfera de putere globala. Dar chinezii, in mod traditional, nu tin atit sa-si impuna valorile propriei civilizatii, astfel incit nu ar pune neaparat in pericol – crede autorul – modul de viata american.