Stagii de practica pentru elevii din scolile postliceale, cu sprijinul a 25,96 milioane euro fonduri europene

StagiiPractica.png

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operational Capital Uman (POCU), a lansat in consultare publica ghidul solicitantului Stagii de practica pentru elevi.

Cu o alocare de 25,96 milioane euro, apelul va sprijini participarea elevilor din scolile postliceale si de maistri la programele de invatare la locul de munca.

Interventiile POCU au drept obiectiv optimizarea ofertei educationale prin parteneriat social, centrata pe formarea si dezvoltarea de competente profesionale si transversale cerute pe piata muncii, inclusiv pentru categoriile dezavantajate de persoane.

In cadrul apelului vor fi finantate activitati precum:

  • Elaborarea parteneriatelor/conventiilor intre unitatile de invatamant si societatile comerciale, structurile asociative, potentialii angajatori ai viitorilor absolventi, in special entitati din sectoarele economice cu potential competitiv identificate conform Strategiei Nationale pentru Competitivitate si din domeniile de specializare inteligenta, conform Strategiei Nationale de Cercetare, Dezvoltare si Inovare;
  • Organizarea si derularea programelor de invatare la locul de munca – internship/ traineeship, stagii de practica, instruire practica, laborator tehnologic, inclusiv activitati de tip firma de exercitiu;
  • Organizarea competitiilor profesionale, concursurilor pe meserii, competitiilor si targurilor pentru firme de exercitiu;
  • Furnizarea de servicii de consiliere si orientare profesionala pentru elevi, axate pe dobandirea de competente care raspund necesitatilor pietei muncii;
  • Crearea unui sistem de informare coordonata, in ambele sensuri: de la companii/sectorul privat catre reteaua unitatilor de invatamant privind nevoile lor de instruire, precum si de la unitatile de invatamant catre intreprinderi, pentru a raspunde nevoilor actuale si viitoare ale pietei muncii la nivel regional /local;
  • Pilotarea de solutii inovative de facilitare a practicii, de instrumente inovative de consiliere, orientare, evaluare a competentelor, inclusiv prin intermediul TIC;
  • Organizarea de stagii de practica in State Membre UE unde s-au inregistrat progrese semnificative.

Calendarul de desfasurare a activitatilor va fi corelat cu anul scolar.

Apelul va sprijini elevii din regiunile mai putin dezvoltate ale Romaniei – Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest si Centru.

Ministerul Fondurilor Europene asteapta propuneri si sugestii pe marginea ghidului lansat in consultare publica pana la data de 15 octombrie 2018, la e-mail [email protected].

Sursa: fonduri-ue.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top