
Guvernul a adoptat o Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea OUG nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului „Prima casa”.
Purtatorul de cuvant al Guvernului a precizat modificarile aduse prin actul normativ adoptat.
Astfel, au fost aduse unele clarificari definitiei beneficiarilor programului, astfel incat sa rezulte, fara echivoc, faptul ca toti cei care, pana la data solicitarii creditului in cadrul programului, nu au detinut niciodata impreuna cu sotul sau sotia o locuinta, indiferent de modul de dobandire, sa poata beneficia de credite garantate in cadrul programului.
„Astfel, pot beneficia de acest program si persoanele care au detinut proprietati in cota parte, dar nu impreuna cu sotul sau sotia”, a explicat Ioana Muntean.
De asemenea, actul normativ a vizat introducerea unor reglementari necesare pentru inscrierea in cartea funciara a garantiilor pentru constructia de locuinte in cadrul programului, atat in regim individual, cat si in sistem asociativ, dupa cum urmeaza.
– ipoteca pe locuinta viitoare in favoarea statului roman, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, cu obligatia notarii prealabile a autorizatiei de construire in cartea funciara;
– instituirea unei ipoteci legale de rang I in favoarea statului roman, asupra terenului pe care se construiesc locuintele, prin Ministerul Finantelor Publice;
– instituirea unui drept de ipoteca legala de rang II in favoarea finantatorului, a bancii, asupra terenului pe care se construiesc locuintele.
Totodata, pentru a preveni executarea garantiilor acordate de stat, a fost reglementata posibilitatea de preluare a creditelor de catre persoane care indeplinesc criteriile de eligibilitate.