Primaria Tarcau, incalzita din pamant

primaria Tarcau, proiect, finantare, fonduri mediu, instalatie

Centrala termica cu pompe de caldura a fost instalata in comuna nemteana Tarcau saptamana trecuta. Achizitionarea pompelor si instalarea lor au fost facute in cadrul uni proiect in valoare de 200.000 de euro, finantat in proportie de 65% din fonduri de mediu.

Instalatia este o premiera nationala, spun edilii, care nu-si vor mai face griji de acum cu incalzirea. Centrala termica cu pompe de caldura va deservi sediul Primariei, al Politiei, al Postei si al Centrului de Informare Turistica din comuna.

Premiera nationala

Pentru aceasta sunt folosite zece puturi adanci de 180 de metri, de unde se preia o temperatura de 12-18 grade Celsius.

„In centrala termica, prin intermediul unui compresor, un freon ecologic cedeaza caldura in timpul procesului de lichefiere. Acest lichid, care se raceste, este trimis apoi la 180 de metri adancime in cele zece puturi, prin conducte speciale, cu circuit inchis, de unde revine incalzit la circa 12 grade Celsius si procesul se reia”, a explicat Gheorghe Spiridus, administratorul firmei care a realizat instalatia de caldura. Spiridus mai spune ca sistemul de la Tarcau, primul de la o primarie din tara, este compus din doua pompe de caldura de cate 60 kw fiecare. Acestea sunt fabricate in Suedia.

Sistem bun si pentru case

„Urmeaza sa furnizam caldura si apa calda menajera si pentru cladirile vecine, ale primariei vechi, unde functioneaza Centrul de Informare Turistica, dar si Posta si Politia din localitate”, a declarat Iulian Gaina, primarul din Tarcau.

Edilul mai spune ca ideea incalzirii cu pompe de caldura a preluat-o din Norvegia.

„Am vrut ca la Primarie sa avem caldura, dar sa nu mai facem fum deloc”, a spus Gaina. Avand in vedere randamentul mare si facturarea serviciilor catre vecini, specialistii estimeaza amortizarea cheltuielolor in cel mult cinci ani.

Specialistii mai spun ca pompele de caldura pot fi folosite si la locuinte. „Pentru o casa cu o suprafata medie de 200 de metri patrati, o astfel de centrala costa circa 10.000 de euro”, a precizat Gheorghe Spiridus.

Sursa: Adevarul

One Reply to “Primaria Tarcau, incalzita din pamant”

  1. Radu spune:

    Spiridus? Un tepar! Fugiti de el!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top