Finantare europeana pentru sprijinirea IMM-urilor

Programul Working Together for Companies destinat IMM-urilor, derulat prin finantarea Comisiei Europene, a fost prezentat de Euro Info Centres (EIC) Bucuresti, parte a grupului Euro Info Centres (EIC) Local Co-operation. In cadrul actiunii de stimulare a cooperarii la nivel european „B2 Europe”, a fost lansata, in octombrie 2004, campania „Euro Info Centres (EIC) Local Co-operation”.

Actiunea isi propune sa sprijine, prin interventia unor retele europene, institutii publice, asociatii si organizatii profesionale, accesul IMM-urilor la serviciile de sprijin necesare bunei desfasurari a activitatilor economice. Intalnirea participantilor la proiectul lansat de EIC Bucuresti a avut ca scop definitivarea grilei de servicii oferite beneficiarilor.

Ea cuprinde asistenta pentru infiintarea si dezvoltarea afacerilor, traininguri pentru dezvoltarea cooperarii internationale si implementarea de noi tehnologii, certificarea sistemelor de management al calitatii si al mediului, accesul la finantari prin programe romanesti si europene.

Campania se deruleaza in 19 tari europene, cu participarea a 57 de EIC. Programul „Working Together for Companies” reuneste camere teritoriale, institutii de stat si autoritati locale, fundatii si asociatii implicate in promovarea calitatii, a IMM-urilor, a transferului tehnologic, a standardizarii, a protectiei mediului.

Evenimentul cel mai important al campaniei il va constitui organizarea, in toamna anului 2005, a unei conferinte si a unei expozitii de prezentare a pachetelor de servicii ale fiecaruia dintre participantii la proiect. La aceasta manifestare vor fi invitati cat mai multi agenti economici, in majoritate IMM-uri.

Sursa: , ING financial news Romania, 22 aprilie 2005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top