Guvernul a adoptat saptamana trecuta o ordonanta de urgenta care reglementeaza regimul finantarilor publice nerambursabile, insemnand sfera beneficiarilor, procedurile de atribuire a contractelor, regimul platilor si controlul executarii contractelor. Prevederile nu sunt aplicabile fondurilor speciale pentru ajutor umanitar si interventie in caz de dezastru. Potrivit proiectului finantarile nerambursabile sunt alocatii financiare directe din fonduri publice, in vederea desfasurarii de catre persoane juridice romane de drept privat, a unor activitati nonprofit care sa sprijine realizarea unor actiuni sau programe de interes public national, regional sau local. />
Potrivit dispozitiilor, nu se acorda finantari nerambursabile pentru acoperirea, directa sau indirecta, pentru cheltuieli salariale ale institutiilor publice ori regiilor autonome, costuri de contractare a imprumuturilor sau biletelor de valoare, ori plati datorate in baza contractelor de achizitii publice. De asemenea nu se acorda finantari nerambursabile pentru cheltuieli in vederea exercitarii autoritatii de stat, platile efectuate catre institutiile publice sau regiile autonome ori companiile nationale din subordine, indiferent de calitatea acestora de ordonator principal de credite, chiar daca au contracte derulate in scop nonprofit.
Finantarile nerambursabile nu se acorda cumulativ sau retroactiv. Ele trebuie insotite, intotdeauna, de cofinantare din partea beneficiarului. Totodata, banii nu se acorda pentru activitati susceptibile de profit ori care ar putea produce un beneficiu patrimonial. La acordarea finantarilor se vor respecta regulile din legea achizitiilor publice, mai putin procedurile de negociere si cerere de oferta. Finantarile trebuie insotite, intotdeauna, de o contributie de minim 10% din valoarea totala a finantarii din partea beneficiarului. Beneficiarul nu poate contracta, pe perioada unui an fiscal, mai mult de o finantare nerambursabila de la aceeasi autoritate contractanta.