BERD prefera sectorul financiar din Romania

Cea mai mare expunere a BERD in Romania este pe sectorul financiar, cu aproape un miliard de euro la sfarsitul lunii aprilie, in conditiile in care finantarile si participatiile in banci si alte societati financiare i-au adus castiguri substantiale.

In industria bancara, BERD a jucat si joaca in continuare un rol dublu, atat de actionar al unor banci, cat si de finantator al acelorasi institutii de credit si al altora. Banii BERD au contribuit la dezghetarea pietei creditului ipotecar, precum si a creditelor pentru IMM-uri. Pe lista clientilor sai figureaza si o banca falimentata in anii ’90 – Bankcoop. Urmeaza la mare distanta un portofoliu eterogen de investitii in industrie in valoare de jumatate de miliard de euro.

Infrastructura de transport a atras 440 milioane euro de la BERD, urmata de telecomunicatii, cu 396 milioane euro, infrastructura municipala, cu 382 milioane euro, si agribusiness, cu 344 milioane euro. BERD a acordat primele finantari in Romania in 1992. Valoarea totala a portofoliului a ajuns in prezent la 3,5 miliarde de euro.

Sursa: Ziarul Financiar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top